Incredibilă revenire pentru Zenitul lui Mircea Lucescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Europa League

Incredibilă revenire pentru Zenitul lui Mircea Lucescu

Sport 16 Septembrie 2016 / 16:59 468 accesări
Luka Djordjevici (Zenit) exultă după golul victoriei, marcat în minutul 90+2, în timp ce israelienii sunt prăbușiți în propria poartă

Luka Djordjevici (Zenit) exultă după golul victoriei, marcat în minutul 90+2, în timp ce israelienii sunt prăbușiți în propria poartă

Joi, ziua de Europa League a adus mai multă adrenalină pentru iubitorii fotbalului decât cele două zile anterioare, când s-a jucat în Champions League! Au fost multe goluri spectaculoase, câteva chiar pe Arena Națională din București, la disputa dintre Astra Giurgiu și Austria Viena, dar și câteva surprize uriașe. Cele mai mari au fost în Grupa A, unde cele două favorite au pășit cu stângul. Manchester United a pierdut la Rotterdam, iar Fenerbahce Istanbul a egalat abia în prelungirile meciului de la Odesa cu minuscula și necunoscuta Zorya Lugansk!

Irlandezii debutanți de la Dundalk au înregistrat și o altă premieră: primul punct cucerit de un club din această țară în grupele Europa League. Portarul român Gabriel Sava a fost rezervă la Dundalk, care a remizat pe terenul olandezilor de la AZ Alkmaar, 1-1, deși a jucat finalul în inferioritate numerică.

Remarcabilă este și victoria echipei israeliene Hapoel Beer-Sheva în fața marelui Inter, chiar la Milano! La oaspeți, mijlocașul Ovidiu Hoban a fost integralist, la fel ca și portarul Ciprian Tătărușanu la AC Fiorentina, care a terminat la egalitate în deplasare, 0-0, cu formaţia elenă PAOK Salonic. Atacantul Ioan Hora a fost introdus pe teren în minutul 70 al partidei pe care echipa turcă Konyaspor a pierdut-o pe teren propriu, scor 0-1, cu formația ucraineană Șahtior Donețk.

Mijlocașul Nicolae Stanciu a dat o pasă de gol în partida pe care Anderlecht Bruxelles a câştigat-o pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în faţa formației azere FK Qabala. Stanciu, care a jucat tot meciul, a pasat decisiv la reușita lui Capel, din minutul 77. Coechipierul său, mijlocașul Alexandru Chipciu, a jucat până în minutul 73 la belgieni. Gardoș (Southampton) și Lobonț (AS Roma) nu au fost reținuți în loturile formațiilor la care evoluează.

MECI SENZAȚIONAL LA NETANYA

Zenit Sankt Petersburg, formația antrenată de Mircea Lucescu, a reușit o victorie de senzație joi seară, în deplasare, pe terenul echipei care a eliminat Pandurii Tîrgu Jiu din Europa League. Zenit s-a impus cu 4-3 la Netanya, în fața lui Maccabi Tel Aviv, după ce a fost condusă cu 3-0! Rușii au marcat primul gol în minutul 76, prin Kokorin, apoi Maccabi a rămas în zece oameni (Dasa, minutul 81) și au urmat alte trei goluri ale echipei pregătite de Lucescu: Robert Mak (84), Giuliano (86) și Luka Djordjevici (90+2).

SYKORA A MARCAT CEL MAI RAPID GOL DIN ISTORIA EUROPA LEAGUE

Faza grupelor din Europa League a avut parte de un start spectaculos, cu un gol marcat în secunda 12 a primei partide a zilei, Qarabag FK - Slovan Liberec, reuşit de Jan Sykora, care a semnat cel mai rapid gol din istoria competiţiei. Oaspeţii au deschis scorul după doar 12 secunde cu toate că azerii de la Qarabag au avut lovitura de start! Cehii au profitat de o pasă greşită, au recuperat rapid balonul şi Sykora, rămas singur cu portarul, nu a ratat ţinta. Qarabag a revenit rapid pe tabelă şi a egalat în minutul 7, prin Michel, însă Slovan a preluat din nou conducerea în repriza secundă, prin Milan Baros (68). Finalul partidei a fost pe măsura debutului, cu un gol egalizator reuşit de Qarabag prin Sadîgov, la ultima fază, în minutul 90+4.

Iată rezultatele partidelor de joi:

Grupa A:

Feyenoord Rotterdam - Manchester United 1-0 (Vilhena 79)

Zorya Lugansk - Fenerbahce Istanbul 1-1 (Grecişkin 52 / Kjaer 90+6)

Grupa B:

Young Boys Berna - Olympiacos Pireu 0-1 (Cambiasso 42)

APOEL Nicosia - FC Astana 2-1 (Vinicius 75, De Camargo 87 / Maksimovici 45+1)

Grupa C:

FC Mainz - Saint-Etienne 1-1 (Bungert 57 / Berici 88)

Anderlecht Bruxelles - Qabala 3-1 (Teodorczyk 14, Rafael Santos 41-autogol, Capel 77 / Dabo 20)

Grupa D:

AZ Alkmaar - Dundalk 1-1 (Wuytens 60 / Kilduff 89)

Maccabi Tel-Aviv - Zenit St. Petersburg 3-4 (Medunjanin 26, 70, Kjartansson 50 / Kokorin 76, Mauricio 84, Giuliano 86, Djordjevici 90+2)

Grupa E:

Viktoria Plzen - AS Roma 1-1 (Bakos 11 / Perotti 4-penalty)

Astra Giurgiu - Austria Viena 2-3 (Alibec 19, Săpunaru 74 / Hozhauser 15-penalty, Friesenbichler 33, Grunwald 59)

Grupa F:

Rapid Viena - Genk 3-2 (Schwab 51, Joelinton 59, Colley 60-autogol / Bailey 29, 90-penalty)

Sassuolo - Athletic Bilbao 3-0 (Pol Lirola 60, Defrel 75, Politano 82)

Grupa G:

Standard Liege - Celta Vigo 1-1 (Dossevi 3 / Rossi 13)

Panathinaikos Atena - Ajax Amsterdam 1-2 (Berg 5 / Traore 34, Riedewald 67)

Grupa H:

Konyaspor - Șahtior Donețk 0-1 (Ferreyra 76)

Sporting Braga - KAA Gent 1-1 (Andre Pinto 24 / Milicevici 6)

Grupa I:

FC Salzburg - FC Krasnodar 0-1 (Joazinho 37)

OGC Nice - Schalke 04 0-1 (Baba 75)

Grupa J:

Qarabag - Slovan Liberec 2-2 (Michel 7, Sadîgov 90+4 / Sykora 1, Baros 68)

PAOK Salonic - Fiorentina 0-0

Grupa K:

Southampton - Sparta Praga 3-0 (Austin 5-penalty, 27, Rodriguez 90+2)

Internazionale Milano - Hapoel Beer-Sheva 0-2 (Miguel Vitor 54, Buzaglo 69)

Grupa L:

Villarreal - FC Zurich 2-1 (Pato 28, Dos Santos 45+1 / Sadiku 2)

Osmanlıspor - FC Steaua București 2-0 (Diabate 64-penalty, Umar 74).

Citește și:

Debut nefast pentru Astra și Steaua în grupele Europa League

Astra și Steaua debutează joi în Europa League

Taguri articol


12