Informare meteo de vreme rea. Nu scăpăm de frig și ploi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Informare meteo de vreme rea. Nu scăpăm de frig și ploi

Vremea 24 Martie 2016 / 11:26 1015 accesări

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori la munte și intensificări ale vântului valabilă până vineri, 25 martie, la ora 11.00. În intervalul menţionat temporar vor fi precipitaţii îndeosebi în centrul, sudul şi estul ţării. La munte va ninge, în zonele subcarpatice vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori, iar în restul teritoriului vor predomina ploile. În sudul ţării cantităţile de apă vor mai depăşi, pe arii restrânse, 15 - 20 l/mp, iar la munte vor fi intervale în care ninsorile vor fi moderate cantitativ şi se va depune un nou strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare în special în regiunile vestice şi estice, unde la rafală se vor depăşi 45 - 50 km/h. Vremea se va menţine rece pentru această dată până duminică, 27 martie, iar valorile minime de temperatură vor deveni negative în jumătatea de nord şi pe arii restrânse în restul ţării. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în depresiunile din estul Transilvaniei, valorile termice vor fi la limita gerului. Pe arii restrânse se va forma brumă.



Ştiri recomandate

12