Înfrângere usturătoare pentru Kovesi în instanță. Contestația DNA privind dezincriminarea, respinsă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înfrângere usturătoare pentru Kovesi în instanță. Contestația DNA privind dezincriminarea, respinsă

Justiție 30 Martie 2017 / 16:15 610 accesări

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a respins joi ca nefondată contestaţia în anulare depusă de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul fostului secretar al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara Dan Daniel, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, dar a cărui pedeapsă a fost anulată în februarie de către instanţa din Alba. Decizia este definitivă. La termenul de marţi, procurorul DNA a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea sentinţei penale din 9 februarie şi în rejudecare să se respingă ca neîntemeiată contestaţia la executare depusă de Dan Daniel. Acesta a opinat că instanţa ar fi depăşit cadrul legal prin decizia penală din februarie şi a încălcat principiul autorităţii lucrului judecat.

În urmă cu o lună, CA Alba Iulia a apreciat că prin hotărârea de condamnare a fostului secretar al CJ Hunedoara nu s-a reţinut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevederile vreunei legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, ci doar pe cele ale unei hotărâri de Guvern, motiv pentru care fapta de abuz în serviciu a fost dezincriminată în cazul acestuia, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016. Dan Daniel a făcut contestaţie la executare ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, pronunţată ulterior condamnării lui. Tribunalul Hunedoara i-a respins contestaţia, care i-a fost admisă însă de către CA Alba Iulia. Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, în 16 februarie, că decizia dată de CA Alba Iulia, prin care a fost admisă o contestaţie la executare pe abuz în serviciu, este una izolată şi va fi atacată de DNA cu contestaţie în anulare. "Pot să vă spun că, după apariţia acelei decizii, noi am analizat motivarea, am decis împreună cu colegii care au participat la şedinţa de judecată să atacăm cu contestaţie în anulare. Vă pot spune cu siguranţă că este o decizie izolată, am studiat practica judiciară cu privire la contestaţiile la executare soluţionate exact pentru aceleaşi motive de către alte instanţe, inclusiv decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este o soluţie izolată. În cursul anului trecut, după apariţia deciziei Curţii Constituţionale, au fost mai multe soluţii de condamnare pe infracţiunea de abuz în serviciu, sunt peste 70 de persoane condamnate pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Deci această infracţiune nu a fost dezincriminată. Curtea Constituţională nu a dezincriminat infracţiunea de abuz în serviciu, vă rog să vă uitaţi la punctul 2 al deciziei, în care scrie: respinge excepţia de neconstituţionalitate pentru infracţiunea prevăzută de articolul 13 indice 2 din legea 78 care este infracţiunea de abuz în serviciu dată în competenţa DNA", a declarat Kovesi.



12
Pagina a fost generata in 0.1746 secunde