Interviu cu Norica Nicolai, cel mai vizibil europarlamentar român

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
# Europa nediscriminatorie - dublul standard, interzis!

Interviu cu Norica Nicolai, cel mai vizibil europarlamentar român

Norica Nicolai: „Cred că încă mai am treabă în ceea ce presupune funcția publică - un anumit grad de decență, un simț al datoriei față de țară și cei care mai cred în ea“
Politică 23 Mai 2019 / 07:23 2713 accesări
Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai: “Locul nostru este în Uniunea Europeană, unde avem drepturi și obligații egale cu ale celorlalte state membre”

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai: “Locul nostru este în Uniunea Europeană, unde avem drepturi și obligații egale cu ale celorlalte state membre”

Reporter:Care au fost principalele preocupări pe care le-ați avut în cei cinci ani ai acestui mandat în Parlamentul European?

Norica Nicolai: Înainte de toate, am fost un bun ambasador al României la Bruxelles și Strasbourg,în condițiile în care, trebuie s-o recunoaștem, în acest mandat s-a făcut mult rău imaginii țării noastre. Am promovat în Parlamentul European cultura și tradițiile românești, am sprijinit doleanțele venite dinspre toate categoriile profesionale, fie că au fost transportatorii, cercetătorii sau piscicultorii, am organizat evenimente pentru crearea unor grupuri de lucru cu scopul schimbului de bune practici și colaborării între statele membre în domeniul accesului la tratamente moderne în cazul afecțiunilor rare, reușind să aduc și țara noastră în centrul acestor preocupări.

De asemenea, prin activitatea pe care am avut-o în Comisia de Pescuit, am reușit să dau un impuls localităților extrem de sărace din zona Deltei Dunării, să obțin avantaje pentru pescarii și piscicultorii români. Astfel, am obținut compensații de până la 85% pentru pierderile de pește cauzate de cormorani și alte specii de păsări protejate și suport financiar de 85% pentru implementarea unor strategii de gestionare a acestor păsări, în sprijinul piscicultorilor din România. În același timp, în cadrul Comisiei de Afaceri Externe, am stabilit relații de încredere cu reprezentanții statelor de la Estul Europei, unde România are tot interesul de a avea pace și înțelegere. Am consolidat astfel relațiile cu vecinii noștri din Est (Republica Moldova, Azerbaidjan, Georgia) în vederea menținerii păcii în zonă și a deschiderii de punți de colaborare pentru asigurarea securității energetice a UE. În cadrul Comisie de Apărare, m-am asigurat că fondurile din Programul European de dezvoltare industrială în domeniul apărării vor fi acordate în mod echitabil între statele membre și că industria de apărare din România va avea posibilitatea de a le accesa.

De ce candidați din nou la Parlamentul European?

Pentru că, dacă noua generație de politicieni e cea care o așteaptă la ușă în poziția ghiocelului pe doamna Merkel ca să îi pupe mâna sau cea care se baricadează prin Parlament isterizându-se în live-uri pe Facebook, eu cred că încă mai am treabă în ceea ce presupune funcția publică - un anumit grad de decență, un simț al datoriei față de țară și cei care mai cred în ea.

Din păcate, mulți dintre politicienii de bun simț ai României post-decembriste s-au retras sau „au fost retrași“ în urma unei injuste vânători de vrăjitoare. A rămas un gol. Nu cred că îl pot umple, dar cred că am datoria, împreună cu alți câțiva colegi, să încercăm, dincolo de toată gălăgia zilnică, să tragem și spre România o parte din beneficiile apartenenței noastre la UE, în următorii 5 ani, care se anunță cruciali pentru viitor. Mai am, în același timp, ambiția să demonstrez că se poate munci în politică, cu bun simț dar nu cu frică, și să transmit celor ca mine să se implice, preferabil cei din generațiile mai tinere ca a mea. Îmi doresc să fim cât mai mulți cei care iubim această țară și care respectăm istoria ei, să fim cât mai mulți cei care, deși am putea avea cariere în alte domenii, ne dedicăm capacitățile noastre profesionale, timpul liber și ne privăm de micile plăceri ale vieții pentru o viață de ales al neamului - nu întotdeauna cea mai apreciată poziție.

Care sunt obiectivele pe care le aveți în cazul câștigării unui nou mandat?

Eu am prezentat public un proiect politic care se axează pe 4 teme principale: reforma UE (depolitizarea Comisiei Europene, eficientizarea deciziilor la nivelul UE), încurajarea producției locale de alimente și a consumului acestora, întărirea securității UE la nivel militar dar și energetic (cu consecințe benefice pentru România) și consolidarea și întărirea rolului țării noastre în Uniunea Europeană. Propunerile mele concrete și mijloacele de acțiune se regăsesc detaliate la adresa https://romania-respectata.noricanicolai.ro/.

Care este locul României în contextul european actual, ce priorități are sau ar trebui sa aibă Bucureștiul în politca UE?

România asigură pentru moment o președinție profesionistă și responsabilă la Consiliul Uniunii Europene, închizând deja 90 de dosare, girând o perioadă extrem de dificilă. Locul nostru este în Uniunea Europeană, unde avem drepturi și obligații egale cu ale celorlalte state membre. Momentan, ne îndeplinim obligațiile legale mult mai bine decât alte state membre vechi, care au declanșate mai multe proceduri de infringement decât România pentru nerespectarea legislației UE.

Prioritatea numărul 1 a României este bunăstarea. România are nevoie de susținere pentru a se dezvolta: pentru noi, țările din fostul bloc comunist, cel mai important este să avem drumuri, școli, spitale, locuri de muncă decente, deci un minimum de prosperitate. Apoi putem discuta despre alte nevoi de tip educație, asistență socială, solidaritate între cetățeni. Într-o societate, evoluția cere timp, iar reprezentanții țărilor vestice care ne judecă uită că ei au un avans de vreo 40 de ani față de noi.

Ce fel de Uniune Europeană dorește ALDE? Una federativă, centralizată sau una care se bazează mai mult pe cooperarea statelor membre suverane?

O Uniune solidară în fapte, nu în vorbe. Am văzut ”declarația de dragoste” de la Sibiu în care se vorbește foarte frumos despre cum va fi UE pe viitor. Aceste declarații țin până la următorul dosar în care Franța sau Germania are interese, de cele mai multe ori economice. Sper într-o viitoare Comisie Europeană care să facă administrație și nu politică, care să se ocupe de implementarea legislației UE și nu de dărâmarea de guverne în unele state membre, o Uniune în care să fim mai rapizi, mai eficienți și, astfel, mai puternici.

Se discută tot mai mult de legarea fondurilor europene de anumite măsuri restrictive. Cum vedeți acest demers și în ce măsură poate afecta coeziunea europeană?

Consider acest demers profund ilegal, contrar Tratatului, și există opinii juridice ale Consiliului în acest sens. Cu siguranță, ele vor accentua bătălia politică dintre familiile politice europene, dintre state și va afecta grav procesul de coeziune european, pentru că anumite regiuni, anumiți cetățeni riscă să fie sancționați pentru chestiuni de care nu sunt răspunzători. Statul de drept, aplicarea și protejarea lui sunt un atribut al guvernului, iar Uniunea Europeană a fost creată pentru cetățeni, nu pentru guverne. Așadar nu trebuie să sancționăm cetățenii dacă nu iubim guvernele.

Care ar trebui să fie prioritățile României în viitorul legislativ european?

În primul rând, cred că România trebuie să procedeze la o schimbare de atitudine, să fie mult mai activă în relația cu factorii de decizie europeni, în special în Consiliu și în Comisie, trebuie să își îmbunătățească în țară capacitatea de absorbție a fondurilor europene și trebuie să fie mult mai fermă atunci când interesele noastre intră în coliziune cu interesele altor state, în special ale acelor state care au o pondere mult mai mare în UE.

La comanda Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - ALDE, cod unic mandatar financiar 41190002



12