Vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale, a anunțat că Legea achiziţiilor publice va fi modificată, astfel încât constructorii să poată demara lucrări chiar în condiţiile în care contestaţiile la licitaţii nu au fost soluţionate.
„Am pregătit să intrăm în şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta sau de săptămâna viitoare cu o modificare radicală la Legea achiziţiilor publice, astfel încât să nu mai avem parte de piedici. Contestaţiile la licitaţii întârzie foarte mult unele proiecte.
După 30 de zile, indiferent dacă există sau nu contestaţii, constructorul desemnat va demara lucrările, iar, ulterior, dacă în instanţă firma care a contestat are câştig de cauză, va fi despăgubită, dar nu la valoarea întregii investiţii, ci la valoarea profitului pe care ar fi putut să-l obţină. De asemenea, acest prejudiciu nu va constitui prejudiciu la bugetul de stat.”, a declarat Daniel Suciu.
Ministrul Dezvoltării a dat exemplu situația Cazinoului din Constanța.
„Știţi foarte bine ce s-a întâmplat la Cazinoul din Constanţa, este exact în aceeaşi situaţie după trei licitaţii”, a declarat Daniel Suciu.
Cazinoul din Constanța a pierdut trei şanse de a fi salvat de la distrugere, deoarece trei licitaţii organizate în timp au fost contestate în instanţă până când justiţia a decis, de fiecare dată, reluarea procedurii.
Cazinoul a ajuns astfel la a patra licitaţie pe care o organizează Compania Naţională de Investiţii, forul în administrarea căreia se află acum cel mai frumos edificiu de la malul mării. (P)
La comanda Partidului Social Democrat - PSD, cod unic mandatar financiar coordonator 41190008