Iohannis a respins-o a doua oară pe Adina Florea pentru şefia DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iohannis a respins-o a doua oară pe Adina Florea pentru şefia DNA

Justiție 09 Ianuarie 2019 / 11:46 717 accesări

Preşedintele Klaus Iohannis a respins, miercuri, propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a o numi pe Adina Florea procuror şef al DNA. Propunerea este respinsă pentru a doua oară, iar motivul invocat este că documentaţia nu conţine dovada că Florea nu a colaborat cu Securitatea.

”Constat că subzistă temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la respingerea propunerii iniţiale de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa”, i-a transmis preşedintele Klaus Iohannis ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Motivul invocat de şeful statului este că documentaţia nu conţine dovada că Florea nu a colaborat cu Securitatea.

Iohannis a luat decizia ”ţinând seama de faptul că atestarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru numirea procurorilor în funcţii de conducere se realizează în formele şi în modalităţile prevăzute de lege, inclusiv în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, şi luând act de faptul că, în continuare, documentaţia transmisă nu conţine dovada care să ateste îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004, respectiv aceea ca persoana propusă să nu fi făcut parte din serviciile de informaţii înainte de anul 1990 şi nici să nu fi colaborat cu acestea. Având în vedere că prin considerentele Deciziei nr. 358/2018, Curtea Constituţională nu recunoaşte ministrului justiţiei - în virtutea rolului central al acestuia în cadrul procedurii de numire a procurorilor în funcţiile de conducere prevăzute la art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 - posibilitatea înaintării unei propuneri cu eludarea condiţiilor obiective impuse de lege”, se mai arată în scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis adresată lui Tudorel Toader.



Ştiri recomandate

12