Iohannis a semnat numirile miniştrilor interimari la Dezvoltare şi Transporturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Iohannis a semnat numirile miniştrilor interimari la Dezvoltare şi Transporturi
Politică 07 Ianuarie 2019 / 17:33 268 accesări 0 comentarii

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele pentru numirea miniştrilor interimari ai Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, Rovana Plumb şi respectiv Eugen Teodorovici.

Acţiunea şefului statului vine după ce acesta a refuzat, vineri, numirea Olguţei Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi a lui Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor, iar premierul Viorica Dăncilă i-a propus, luni, preşedintelui ca interimatul să fie asigurat de Eugen Teodorovici la portofoliul Dezvoltare şi de către Rovana Plumb la Transporturi.

„Am propus desemnarea miniştrilor interimari pentru a asigura continuitate în activitatea guvernamentală în toate domeniile, inclusiv la Transporturi şi Dezvoltare, portofolii cheie în derularea unor proiecte importante de investiţii. Este vital însă, având în vedere contextul actual, să găsim soluţii definitive privind numirile titularilor pentru cele două funcţii”, a subliniat prim-ministrul Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Potrivit sursei citate, Executivul îşi înţelege pe deplin responsabilităţile guvernării şi cele ce decurg ca urmare a preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. „Pentru punerea în aplicare a Programului de Guvernare este nevoie de implicarea deplină a tuturor membrilor Cabinetului, atât în cadrul şedinţelor de Guvern, cât şi în activitatea fiecărui ministru, în domeniul său de activitate, cu efecte concrete pentru români, precum plata salariilor şi asigurarea continuităţii activităţii. Totodată, este vital ca la prima reuniune a Guvernului României cu Colegiul Comisarilor europeni, care va avea loc în această săptămâna la Bucureşti, să participe titulari ai tuturor portofoliilor, cu atribuţii depline în exercitarea funcţiilor.

Guvernul României aşteaptă în continuare motivarea preşedintelui României cu privire la refuzul pentru propunerile înaintate anterior de numire a miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, aşa cum prevede Constituţia României şi cum precizează deciziile Curţii Constituţionale”, conform sursei menţionate.

Potrivit Legii 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, în cazul demisiei sau revocării, premierul are posibilitatea de a numi miniştri interimari pentru o perioadă de 45 de zile.

Propunerea şi numirea celor doi miniştrii interimari vine în contextul în care Klaus Iohannis a anunţat, vinerea trecută, că va respinge propunerile premierului Viorica Dăncilă pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, şi anume, Mircea Drăghici şi Lia Olguţa Vasilescu. Şeful statului a adăugat că va prezenta, săptămâna viitoare motivele refuzului propunerilor făcute de premier.

Acţiunile preşedintelui vin în urma deciziei Curţii Constituţionale din 19 decembrie potrivit căreia şeful statului era obligat să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru şi să răspundă motivat legat de numirile noilor miniştri.

Olguţa Vasilescu a fost propusă iniţial la Ministerul Transporturilor, iar Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării, însă preşedintele Iohannis a refuzat numirea acestora.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2359 secunde