Iohannis atacă la CCR legea privind eliminarea celor 102 taxe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Iohannis atacă la CCR legea privind eliminarea celor 102 taxe
Politică 15 Noiembrie 2016 / 12:23 358 accesări 3 comentarii

Președintele Klaus Iohannis a sesizat marți Curtea Constituțională (CCR) cu privire la legea care elimină 102 taxe nefiscale, printre care și taxa radio-tv, șeful statului argumentând că actul normativ încalcă mai multe articole din legea fundamentală.

În replică, inițiatorul legii Liviu Dragnea a reacționat pe Facebook la aflarea veștii că președintele Iohannis i-a atacat la CCR inițiativa legislativă.

„Înainte să recurgă la astfel de metode privitoare la legea prin care am eliminat cele #102taxe, Klaus Iohannis ar fi trebuit să meargă la una din cozile la care românii stau doar pentru a plăti una din aceste taxe. Ar fi înţeles de ce această lege este bună şi necesară. Klaus Iohannis nu trăieşte printre români şi nu înţelege că oamenii pierd zeci de ore în fiecare an pentru a plăti aceste taxe nefiscale. Preşedintele îi umileşte pe români, iar motivaţiile pentru care trimite legea la CCR sunt exclusiv politice.

Vreau să vă asigur că, și de acum înainte, vom face tot ce este legal pentru a pune această lege în aplicare. Doar aşa românii vor face parte din #clasademijloc“”, a spus Dragnea pe Facebook.

Curtea Constituțională a decis să dezbată sesizarea președintelui Iohannis pe 14 decembrie.

Taguri articol


Pagina a fost generata in 0.173 secunde