Iohannis cere creşterea numărului de parlamentari de Diaspora

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Sporire considerabilă“

Iohannis cere creşterea numărului de parlamentari de Diaspora

Politică 02 Decembrie 2019 / 19:47 524 accesări

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, că devotamentul românilor din străinătate faţă de România trebuie recunoscut şi instituţional, prin creşterea numărului de parlamentari care să reprezinte Diaspora. „Lăsăm în urmă un an electoral încărcat. Deşi ne-am confruntat cu numeroase tensiuni şi conflicte, cu instrumentalizarea politică a unor teme sensibile şi cu încercări de adâncire a faliilor din societate, marele câştig al acestui an este faptul că românii, prin votul lor, au spus clar şi răspicat că vor o Românie pro-europeană, puternic ataşată valorilor democraţiei şi ale statului de drept, o ţară prosperă, cu sisteme publice performante, cu o justiţie independentă, cu o clasă politică aflată în slujba cetăţenilor. Prin alegerile făcute la referendum, la scrutinul european şi la cel prezidenţial, românii au votat pentru a nu uita cine suntem şi încotro vrem să ne îndreptăm. Ce legătură mai puternică cu idealurile istorice pe care le celebrăm în aceste zile decât această reconfirmare fermă a identităţii noastre naţionale!”, a declarat Klaus Iohannis, luni, în plenul reunit al Parlamentului.

Şeful statului a salutat participarea românilor de peste hotare în număr mare la vot, fiind o dovadă că sunt o parte integrantă a naţiunii noastre. „Graţie tuturor acestor răsunătoare victorii ale votului democratic din acest prim an al celui de-al doilea veac de existenţă a ţării noastre, am dovedit, fără putinţă de tăgadă, că românii, în ciuda împrejurărilor dificile, sunt europeni autentici şi împărtăşesc şi îşi asumă aceleaşi valori şi repere ca ceilalţi cetăţeni ai bătrânului nostru continent. De la tribuna celui mai reprezentativ for al democraţiei, ţin să transmit astăzi un gând bun şi acelor români pe care viaţa şi istoria i-au risipit în patru zări, dincolo de graniţe, dar care au dovedit, prin participarea uluitoare ca număr şi opţiune, că sunt parte integrantă a naţiunii noastre”, a completat preşedintele Iohannis.

Astfel, Klaus Iohannis a îndemnat parlamentarii să legifere în aşa fel încât să crească numărul aleşilor care să reprezinte Diaspora. „Diaspora noastră rămâne nu doar cu gândul, dar şi cu fapta, puternic ancorată în viaţa societăţii româneşti. Acest devotament faţă de ţară trebuie recunoscut şi în mod instituţional - de exemplu, prin sporirea considerabilă a numărului reprezentanţilor legitimi ai românilor de peste hotare”, a conchis şeful statului. USR are depus în Parlament un proiect de lege privind creşterea numărului aleşilor pentru Diaspora la 14, faţă de 6 câţi sunt în prezent.



12