Iohannis: Să spunem că Marea Neagră este blocată mi se pare deocamdată o exagerare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iohannis: Să spunem că Marea Neagră este blocată mi se pare deocamdată o exagerare

Politică 07 Iunie 2022 / 18:18 698 accesări
Foto: presidency.ro

Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că informaţiile potrivit cărora Marea Neagră ar fi blocată reprezintă o "exagerare" şi că în această situaţie se află doar partea nordică, cea aferentă Ucrainei.

Întrebat cum ar putea fi transportate cerealele din Ucraina prin România, în contextul în care ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că Marea Neagră este blocată din cauza minelor, preşedintele a replicat că şi în momentul de faţă cerealele sunt aduse până în portul Constanţa.

"Această rută este viabilă şi se întâmplă şi la acest moment. Este o rută care este folosită în momentul de faţă. Cerealele sunt aduse până în Portul Constanţa şi de acolo, mai departe, pe calea apei. Iar să spunem că Marea Neagră este blocată mi se pare deocamdată o exagerare. Pericolul minelor în Marea Neagră există şi partea nordică a Mării Negre aferentă Ucrainei este blocată, dar Portul Constanţa nu este blocat şi vom avea grijă să nu fie blocat", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat dacă îl contrazice pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu, din acest punct de vedere, Iohannis a replicat: "Nu îmi permit să contrazic niciun ministru. Eu v-am spus cum este situaţia".



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1494 secunde