Răspunsul pe care l-a dat Iohannis miercuri solicitării premierului Dăncilă transformă instantaneu criza guvernamentală într-o criză politică. Criza guvernamentală a fost generată de remanierea peste care s-a suprapus plecarea ALDE din coaliție și eliberarea din funcție a unei noi serii de miniștri. O situație care a lăsat Executivul descoperit și la mâna președintelui Iohannis. Pentru că doamna Dăncilă nu a mai putut face în aceste condiții o restructurare prin Parlament. Nemaicontând pe suficiente voturi. Klaus Iohannis a reușit performanța electorală de a transforma această criză în una politică, atribuind-o exclusiv doamnei Dăncilă. Ce urmează?

La o zi după ce, prin intermediul diplomaților români convocați la București, a garantat lumii întregi că va respecta Constituția, Iohannis a încălcat cu brutalitate, din motive pur electorale, Legea Fundamentală. El a respins în bloc toate propunerile formulate de premierul Dăncilă de înlocuire a posturilor vacante din Guvern, făcând precizarea că refuză să acorde orice fel de susținere unui Guvern rău, catastrofal pentru România. O asemeena prevedere nu există în Constituție. La limită, Iohannis s-ar fi putut prevala de faptul că, prin plecarea ALDE de la guvernare, s-ar fi schimbat compoziția politică a Guvernului. Și atunci totul ar fi fost oarecum în ordine. În sensul că doamna Dăncilă fie era nevoită să solicite în prealabil o aprobare în Parlament, fie, dacă avea o opinie contrară, se putea adresa Curții Constituționale. Care urma să decidă. Poziția președintelui generează o ambiguitate. Iar ambiguitatea aruncă România într-o veritabilă criză politică.

Care este ambiguitatea? Dacă Iohannis s-ar fi rezumat pur și simplu să respingă în bloc propunerile doamnei Dăncilă, pe motiv că aceasta în prealabil ar fi trebuit să obțină votul majorității deputaților și senatorilor întrucât s-a schimbat compoziția politică a Guvernului, acesta nemaifiind rezultatul unei alianțe, ci exclusiv alcătuit din reprezentanți PSD, atunci Dăncilă fie s-ar fi conformat, fie ar fi așteptat în prealabil un verdict al CCR. Dacă s-ar fi conformat automat, exista riscul de a nu obține majoritatea voturilor senatorilor și deputaților. Dacă s-ar fi adresat Curții Constituționale, își asuma riscul unui verdict în consens cu poziția președintelui. Sau, după opinia altor constituționaliști, la limită ar fi putut obține câștig de cauză. Și ar fi fost rândul președintelui să se conformeze.

În aceste condiții, dacă doamna Dăncilă se adresează Curții Constituționale, această instituție poate susține că solicitarea nu are obiect. Întrucât președintele din capul locului a afirmat că schimbarea compoziției politice a Guvernului nu este principalul motiv care îl determină să respingă în bloc propunerile primului ministru. România este așadar din nou prinsă într-un șpagat. Este împinsă din nou într-un cerc vicios. Iar în marea politică, cercul vicios înseamnă criză. Ce urmărește președintele Iohannis? Sunt două ipoteze pe care le putem lua în calcul. 1). Să vulnerabilizeze Guvernul, până la punctul în care doamna Dăncilă, care urmează să fie supusă și unei moțiuni de cenzură, să cedeze pur și simplu. Fie demisionând, fie nemaiavând energia de a strânge numărul necesar de voturi pentru a rezista asaltului opoziției, ale cărei rânduri au sporit substanțial prin trecerea ALDE în opoziție. 2). Fie să vulnerabilizeze Guvernul, dar nu atât de mult încât acesta să fie trântit și să fie necesară formarea unei noi majorități parlamentare în jurul PNL. Ce a ales Iohannis?

Klaus Iohannis a ales a doua variantă. Fuge ca dracul de tămâie de un Guvern PNL și mai ales de un Guvern PNL condus de Ludovic Orban. Este conștient de faptul că un asemenea Guvern ar funcționa mai rău decât Guvernul PSD. Și nu vrea să-și asume răspunderea. Pentru Iohannis, este mult mai profitabil să țină pe perfuzii la limita supraviețuirii acest Guvern PSD. Este un mod cinic de a disprețui și trece într-un plan secund interesele reale ale românilor și de a pune pe primul plan obiectivele sale electorale. Pentru care, mai devreme sau mai târziu, va deconta.

În încheiere, nu-mi pot reprima dorința de a deschide o paranteză. Ce a încercat Viorica Dăncilă să facă atunci când, la scurt timp după ce a pus punct oricăror discuții despre reforma Justiției și oricăror eforturi de a conserva avuția națională a țării - mă refer la depozitele de gaze din Marea Neagră - a făcut două numiri aparent spectaculoase. În persoana Danei Gîrbovan și a lui Iulian Iancu, acesta fiind cunoscut ca un luptător pentru o Lege offshore mai bună. Nu cumva era clar pentru doamna Dăncilă că, în ceea ce privește ambele numiri, Iohannis va lua foc și le va respinge în forță? Sub orice pretext? Iar doamna Dăncilă a fost sinceră când a făcut aceste două nominalizări? Sau pur și simplu a încercat prin gestul ei să recupereze două segmente electorale din bazinul PSD extrem de importante? Cel care continuă să viseze la „dreptate până la capăt” și cel care nu acceptă să fie risipită avuția generațiilor viitoare sub pretextul unei false independențe energetice? Nu cumva Dăncilă a făcut un simplu joc de glezne? Vreau să fiu bine înțeles. Nu am suficiente argumente să o acuz că s-ar afla într-un blat cu președintele Iohannis. Dar dacă este un blat, blatul așa funcționează. Doamna Dăncilă se dă peste cap pentru a intra în turul doi, Iohannis o folosește drept sac de box pentru a-și consolida poziția, lăsându-i însă suficientă lesă pentru a veni electoral la scorul propriului partid, iar în final aceeași doamnă Dăncilă se retrage învinsă. Dar nu oriunde. La Bruxelles, în poziția de comisar european. Dacă e așa, vom afla nu peste mult timp.