Iordanianul din Constanța, declarat indezirabil, a fost expulzat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iordanianul din Constanța, declarat indezirabil, a fost expulzat

10 Ianuarie 2016 / 09:34 971 accesări

Iordanianul Jamal Abdel Jabbar Khalil Shalash a fost expulzat sâmbătă din România, fiind declarat indezirabil de Curtea de Apel Bucureşti, pe o perioadă de 15 ani, întrucât susținea gruparea Stat Islamic, pentru care făcea propagandă online.

Jamal Abdel Jabbar Khalil Shalash a fost escortat, sâmbătă noapte, în vederea expulzării, pe Aeroportul "Henri Coandă" Bucureşti.

"În cursul nopții trecute poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări și ai Poliției Române au efectuat o misiune de îndepărtare de pe teritoriul național a unui cetăţean iordanian, declarat indezirabil în România de către Curtea de Apel Bucureşti. (....) Acesta a fost escortat de către poliţişti de la imigrări până în ţara de origine, unde a fost predat autorităţilor competente", se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit sursei citate, la ieșirea din țară, pe numele cetățeanului iordanian s-a instituit măsura de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 15 ani.

În 29 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea Parchetului de pe lângă această instanță şi l-a declarat indezirabil în România pe Jamal Abdel Jabbar Khalil Shalas, din raţiuni de securitate naţională, pentru o perioadă de 15 ani.

Decizia a fost contestată de cetăţeanul iordanian la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care vineri i-a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării sentinţei civile a Curţii de Apel Bucureşti. Decizia este definitivă.

Taguri articol


12