Iorguş a pierdut definitiv lupta pentru Primăria Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iorguş a pierdut definitiv lupta pentru Primăria Mangalia

Administrație 10 Septembrie 2014 / 00:00 688 accesări

JUDECATĂ Fostul primar al Mangaliei Zanfir Iorguş a pornit, în urmă cu doi ani, un război cu Biroul Electoral Central (BEC), Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi actualul edil al oraşului, Cristian Radu, supărat că a pierdut alegerile locale din luna iunie 2012. Iniţial, în 10 iunie, Iorguş a fost declarat câştigător al scrutinului, dar BEC a anulat rezultatul, admiţând solicitările formulate de către PNL Constanţa, PSD Constanţa şi Cristian Radu, care au reclamat sute de nereguli la secţiile de votare. După o analiză amănunţită, conducerea BEC a decis reluarea alegerilor pentru postul de primar în 24 iunie. „Dovezile depuse la dosar au fost dintre cele mai variate, toate duceau către ideea afectării rezultatului final pentru postul de primar: de la prelungirea votării peste ora 21.00 până la întocmirea greşită a unor procese-verbale”, preciza, atunci, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. Însă repetarea alegerilor locale nu a fost de bun augur pentru Iorguş, care a pierdut lupta în faţa principalului său contracandidat - Cristian Radu. Supărat că a fost înfrânt, Zanfir Iorguş a dat în judecată BEC, AEP şi pe Cristian Radu, solicitând anularea rezultatelor alegerilor locale.

DEFINITIV Iniţial, procesul s-a desfăşurat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care, însă, a declinat competenţa la Curtea de Apel Bucureşti. După mai multe termene, Curtea de Apel a respins acțiunea fostului primar al Mangaliei, magistraţii considerând că AEP nu are nicio calitate în proces, pentru că nu s-a implicat direct în derularea scrutinului de la Mangalia. Deşi a pierdut o bătălie, Iorguş a făcut recurs la instanța supremă. Numai că, și în acest caz, Zanfir Iorguș a rămas cu buza umflată, pentru că magistrații ÎCCJ au respins, definitiv și irevocabil, acţiunea sa.



12