Istanbul: Militarii presupus puciști, în faţa instanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Istanbul: Militarii presupus puciști, în faţa instanţei

Externe 23 Ianuarie 2017 / 15:01 632 accesări

Primul proces împotriva militarilor acuzați că au luat parte, în iulie, la lovitura de stat din Turcia a început luni la Istanbul, 60 de militari fiind judecați pentru că au încercat să cucerească atunci aeroportul internațional din oraș, informează AFP. În total, 62 de militari, dintre care 28 de ofițeri și subofițeri în detenție provizorie, sunt acuzați că au încercat, în noaptea de 15 spre 16 iulie, să preia controlul asupra aeroportului internațional Sabiha Gokcen din Istanbul. Fiecare riscă să fie condamnat la închisoare pe viață. Militarii sunt judecați de un tribunal în fața închisorii din Silivri, în apropiere de Istanbul, unde un important dispozitiv de securitate a fost desfășurat, potrivit AFP.

Procesul a demarat prin lecturarea de către președintele tribunalului, Ali Ozturk, a identității celor acuzați și a faptelor de care aceștia sunt incriminați, precizează agenția de presă Dogan. Potrivit lui Ozturk, citat de Dogan, mai mulți dintre militarii judecați nu au putut fi convocați pentru că participă în prezent la operațiunile militare ale Turciei împotriva unui bastion al grupării Stat Islamic (SI) în nordul Siriei.

Procedurile judiciare lansate după puciul eșuat sunt de o amploare fără precedent în Turcia, unde mai mult de 43.000 de oameni au fost arestați în epurările declanșate după 15 iulie și instaurarea stării de urgență. La începutul lui ianuarie, un tribunal a condamnat la închisoare pe viață doi jandarmi declarați vinovați de implicare în tentativa de puci, un prim verdict de acest gen.

Tentativa de lovitură de stat este imputată de Ankara predicatorului islamist Fethullah Gulen, instalat în SUA și care neagă categoric orice implicare. În afară de presupușii puciști, epurările angajate după 15 iulie vizează mediile pro-kurde și mass-media, ceea ce a făcut ca organizațiile neguvernamentale să acuze puterea că profită de starea de urgență pentru a înăbuși orice voce critică. Amploarea acestor măsuri suscită de asemenea îngrijorarea Occidentului, mai ales a UE, ale cărei relații cu Turcia s-au degradat în ultimele luni.

Taguri articol


12