Jandarmii constănțeni donează sânge

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campanie

Jandarmii constănțeni donează sânge

Sănătate 19 Noiembrie 2014 / 00:00 786 accesări

Jandarmii constănțeni demarează o campanie de donare de sânge pentru a ajuta la refacerea rezervelor Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța, în condiţiile în care, în ultima perioadă, numărul donatorilor a scăzut considerabil. Acțiunea are loc în urma unui parteneriat încheiat de Jandarmeria Română cu SMURD. Peste 120 de militari din cadrul celor două unități din Constanța (Inspectoratul de Jandarmi Județean și Gruparea Mobilă „Tomis”) au anunțat că sunt dispuși să doneze sânge, în perioada 20-26 noiembrie, printre ei numărându-se și comandanții acestora, col. Constantin Dima și col. Mircea Seceleanu. Amintim că astfel de acțiuni umanitare au avut loc și în anii trecuți, fiind implicați peste 250 de jandarmi. „La nivelul instituțiilor noastre, unul din cinci jandarmi este donator de sânge. Dorim să sprijinim eforturile de recrutare de noi donatori din rândurile constănţenilor, dar şi de fidelizare a celor care au mai donat. Este, în fond, un gest de normalitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis”, mr. Sorin Trancă. Primii jandarmi se vor prezenta la sediul CRTS Constanța joi, la ora 12.30. „Aşa cum spuneam şi anii trecuţi, mereu este nevoie de sânge. Uneori de anumite grupe, iar alteori pentru efectuarea unor transfuzii, avem nevoie de rezerve, din toate grupele. De aceea, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa aşteaptă şi alţi donatori“, a adăugat directorul CRTS, dr. Alina Dobrotă.



12