Jandarmii, polițiștii și pompierii, la datorie de Paște

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jandarmii, polițiștii și pompierii, la datorie de Paște

Justiție 11 Aprilie 2015 / 00:00 1545 accesări

Jandarmii și polițiștii constănțeni vor fi pe străzi, în seara de Înviere, pentru a asigura ordinea publică în timpul ceremoniilor religioase care vor avea loc în toate bisericile din județul Constanța. Astfel, peste 80 de jandarmi vor patrula în zona Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Petru şi Pavel”, Biserica „Sf. Mina” şi Biserica „Sf. Maria” din municipiul Constanţa, în portul turistic Mangalia, la biserica „Sf. Constantin şi Elena”, din Cernavodă şi la biserica „Sf. Constantin şi Elena”, din Hârşova. De asemenea,  jandarmii vor acţiona împreună cu poliţiştii şi în zonele altor lăcaşe de cult din Constanţa, Medgidia,Năvodari, Eforie şi Techirghiol. La sediilor unităților vor fi sta în stand-by echipe de intervenţie, care vor fi pregătite în cazul în care va fi nevoie de prezența lor în stradă. Alături de militari vor fi prezenți la datorie și peste 400 de poliţişti ai structurilor de investigare a fraudelor, de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, precum și cei care gestionează domeniul armelor şi substanţelor periculoase. „Se va acţiona pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor de natură economico-financiară, pentru protejarea populaţiei împotriva unor practici comerciale de natură să ducă la comercializarea unor produse alimentare neconforme, pentru asigurarea unui trafic rutier în siguranţă, pentru combaterea şi prevenirea infracţiunilor stradale şi oricăror fapte de natură să aducă atingere climatului de siguranţă publică”, se arată într-un comunicat de presă remis, vineri, de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța. De asemenea, în preajma bisericilor și în punctele cheie din oraș vor fi amplasate 11 echipaje SMURD din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, pompierii fiind pregătiți să intervină în orice situație.

RECOMANDĂRI Pentru ca Sfânta Sărbătoare a Paştelui să fie petrecută în linişte şi fără incidente tragice, pompierii recomandă atât preoţilor, cât şi credincioşilor, să nu uite câteva reguli de bază: cetățenii trebuie să țină lumânările aprinse cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane, iar pentru evitarea supraaglomerării bisericilor, se recomandă ca slujbele să se organizeze în exterior, iar atunci când se desfăşoară în interior, să se permită accesul oamenilor în limita capacităţii construcţiei. Totodată, mașinile trebuie parcate în vecinătatea lăcaşurilor de cult, astfel încât să nu blocheze ori să îngusteze căile de acces necesare pentru intervenţia autospecialelor de stins incendii. Pompierii mai spun că angajații bisericilor sunt obligați să amenajeze, în exteriorul lăcaşurilor de cult, locuri speciale, dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip, pentru depunerea lumânărilor aprinse. 

Taguri articol


12