„Jocul morţii“ face victime în România! Ce este, în fapt, „Balena Albastră“?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Condiţie esenţială, trezirea la 4.20!

„Jocul morţii“ face victime în România! Ce este, în fapt, „Balena Albastră“?

Eveniment 28 Martie 2017 / 17:47 4581 accesări

Un copil de 11 ani din județul Dâmbovița s-a spânzurat luni. Polițiștii spun că minorul obișnuia să acceseze internetul și povestea des despre un joc virtual, fiind vorba, din primele informații, despre „Balena Albastră”. Anchetatorii au ridicat o unitate de calculator și două telefoane mobile. "Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nucet au fost sesizați că un minor de 11 ani s-a spânzurat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta obișnuia să acceseze internetul și povestea adesea despre un joc virtual. Cadavrul a fost preluat de Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului", anunță IPJ Dâmbovița printr-un comunicat de presă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Din primele informații, copilul ar fi povestit colegilor că se joacă „Balena Albastră”. "Nu avem certitudinea că jocul este cauza morții. Am ridicat o unitate de calculator și două telefoane mobile", a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița. Bunurile ridicate urmează să fie expertizate.

CE VĂ SFĂTUIESC POLIŢIŞTII

"Atenție la site-urile sau jocurile pe care le accesați pe internet! Există situații în care jocurile sau alte modalități de divertisment din mediul virtual au făcut victime. În cazul în care vă simțiți timoraţi sau ameninţaţi de „prietenii” din mediul online, căutați sprijin la persoanele dragi sau la autorităţi. Nu ascundeți aceste trăiri! Aveţi mereu în atenţie persoanele cu care interacţionaţi pe reţelele de socializare sau pe alte forme de comunicare pe internet (e-mail, messenger, forumuri)! De asemenea, dacă în jurul dumneavoastră observaţi persoane care şi-au schimbat comportamentul în ultima perioadă, inclusiv în mediul online, anunţaţi autorităţile", transmit polițiștii din Dâmbovița în comunicat.

Prima victimă din România a acestui joc a fost o tânără de 19 ani, instituţionalizată la Codlea, care ar fi primit un cod pe telefonul mobil şi locaţia unde ar fi fost în siguranţă pentru a se sinucide. Fata a anunțat imediat conducerea centrului în grija căruia era și, ulterior, poliția.

CE ESTE „BALENA ALBASTRĂ”

Jocul "Balena Albastră", al cărui final ar putea fi chiar decesul, a intrat în atenţia autorităţilor din România. După ce în alte state jocul a făcut victime, poliţiştii români au început o campanie de prevenire. Autoritățile spun că jocul nu este un fenomen în România, însă campania este una de prevenire. "Pe reţele de socializare, mai ales în ţări care folosesc limbi slavice, circulă un joc pe calculator, care are 50 de niveluri şi presupune îndeplinirea de către participant a unor sarcini pe care le primeşte de la un “custode” sau “mentor”. După intrarea în joc, mentorul distribuie participantului sarcini, iar ulterior, acesta trebuie să facă dovada că le-a îndeplinit prin trimiterea de fotografii sau filmuleţe. Sarcinile, trasate pe parcursul a 50 de zile, se referă la automutilare, ascultarea unor melodii cu mesaje suicidale, trezirea în mod sistematic la ora 4.20, vizionarea de filme sau videoclipuri de groază, escaladarea unor clădiri înalte, poduri, izolare de societate. Cazuistica din alte ţări ne-a indicat că acest joc nu este promovat doar pe reţele de socializare, ci şi pe forumuri private sau diferite canale pe web", explică reprezentanții Poliției Române.

Potrivit sursei citate, jocul poate purta și alte denumiri, nu doar "Balena Albastră", așa cum a fost inițial, efectele lui fiind aceleași. Jocul a apărut în Rusia, unde a făcut peste o sută de victime, extinzându-se și în alte țări, printre care și Republica Moldova.

Ministerul Educației propune blocarea accesului la acest joc pe teritoriul României, urmând să discute acest subiect cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Biserica Ortodoxă Română cere autorităților să ia măsuri de prevenție. Psihologii spun că motivele care îl duc pe copil la astfel de gesturi extreme ascund nevoia de a aparţine unui grup, simțind impulsul de a face gesturi periculoase pentru a primi admiraţie. Specialiștii susțin că perioada preadolescentină şi cea adolescentină reprezintă momentul în care copilul este tentat să participe la astfel de jocuri.

Citește și:

Jocul „Balena Albastră” a făcut prima victimă în România

Au practicat „Leşinul“ la şcoală, iar acum sunt în spital. Poliţia a deschis o anchetă



12