Judecat pentru accesarea frauduloasă de fonduri europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecat pentru accesarea frauduloasă de fonduri europene

Eveniment 11 Ianuarie 2017 / 15:50 815 accesări

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui bărbat acuzat că ar fi accesat pe nedrept fonduri europene. Potrivit anchetatorilor, "la data de 15 mai 2013, inculpatul Gîndac Valeriu a formulat cererea unică de plată pe suprafață la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Tulcea, la care a anexat un document -„Declarația – Anexa 13” - în cuprinsul căruia se aflau semnăturile executate în fals ale membrilor asociației pe care o conducea. Acest document conținea mențiuni nereale în sensul că aceste persoane și-au dat acordul ca inculpatul Gîndac Valeriu să depună la A.P.I.A. cererea unică de plată pe suprafață în campania 2013 în numele membrilor asociației, că membrii acesteia nu vor depune cereri de plată în nume propriu pentru suprafețele pentru care a aplicat asociația și că își asumă responsabilitatea asupra cerințelor care condiționează acordarea sprijinului solicitat prin cererea unică de plată pe suprafață", după cum se arată într-un comunicat de presă dat publicității de DNA. Procurorii mai spun că asociația respectivă a obținut suma de 199.143,03 lei din bugetul Uniunii Europene, reprezentând sprijin financiar de 140.701,41 lei în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafață – SAPS, respectiv sprijin financiar de 58.441,62 lei cu titlu de plăți compensatorii pentru zonă defavorizată de condiții naturale specifice. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 199.143,03 lei, reprezentând sprijinul financiar aferent campaniei 2013, sumă la care se adaugă dobânzile prevăzute de legislația în vigoare.

Taguri articol


12