Judecătorii care l-au eliberat pe Piedone, sub lupa Inspecției Judiciare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecătorii care l-au eliberat pe Piedone, sub lupa Inspecției Judiciare

Eveniment 12 Noiembrie 2015 / 17:15 1038 accesări

Inspecţia Judiciară face verificări privind posibile abateri disciplinare în cazul deciziei de la Curtea de Apel Bucureşti de eliberare din arest a fostului primar Cristian Popescu Piedone şi a celor două angajate ale Primăriei Sectorului 4, în dosarul privind autorizarea clubului "Colectiv". "Având în vedere relatările recente din mass-media, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la data de 12 noiembrie 2015, cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care Curtea de Apel Bucureşti a instrumentat şi soluţionat, în data de 11.11.2015, cauza având ca obiect măsuri preventive. Lucrarea a fost înregistrată distinct la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători şi Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori", arată IJ, într-un comunicat de presă.

SE CAUTĂ O EVENTUALĂ ABATERE Sursa citată a precizat că verificările prealabile vor fi efectuate "pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultat", a precizat IJ. Judecătorul Luchian Constantin Constantinescu, de la Curtea de Apel București, a dispus, miercuri, eliberarea din arest a fostului primar Cristian Popescu Piedone, a Aureliei Iofciu, șefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, şi a Luminiţei Larisa Ganea, de la acelaşi serviciu. Ei au fost reţinuţi de procurorii DNA în 6 noiembrie şi arestaţi preventiv o zi mai târziu, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Decizia a fost atacată de cei trei la Curtea de Apel Bucureşti, care miercuri le-a admis contestaţia, fiind puşi în libertate în aceeaşi zi.

Cristian Popescu Piedone este acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual, iar Aurelia Iofciu şi Luminiţa Larisa Ganea, de complicitate la cele două infracţiuni, în legătură cu emiterea autorizației de funcționare pentru clubul "Colectiv".

Citește și:

Cristian Popescu Piedone a fost eliberat



12