Juniorii B de la FC Viitorul vor lupta pentru titlu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Campionatul Naţional rezervat juniorilor B

Juniorii B de la FC Viitorul vor lupta pentru titlu

Sport 26 Mai 2015 / 00:00 1777 accesări

După ce a devenit campioană naţională în întrecerea rezervată juniorilor A, iată că şi juniorii B (jucători născuţi după 1 ianuarie 1998) de la FC Viitorul Constanţa (antrenor Nicolae Roșca, director tehnic Lucian Burchel) vor lupta pentru titlu. Aseară, la Buftea, în semifinala disputată împotriva echipei  CS Universitatea Craiova, juniorii constănţeni s-au impus cu scorul de 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de golgheterul Florinel Coman, în minutul 30. Pentru FC Viitorul au evoluat următorii jucători: Dur-Bozoancă - Vlădescu (41 Căpuşă), Ghiţă, Kilyen, Rusu - Dumitrescu, Iani (64 Trancă), I. Hagi (58 Măţan) - Ciobanu, Fl. Coman, Casap (75 M. Ene).

În această seară, de la ora 20.00, la Mogoşoaia, FC Viitorul Constanţa va înfrunta, în finala mare a campionatului, formaţia Ardealul Cluj, care a eliminat, în cealaltă semifinală, după executarea loviturilor de departajare, scor 11-10 (1-0, 1-1) pe Chindia Târgovişte.



12