Zilele astea a apărut și motivarea condamnării lui Liviu Dragnea la trei ani și jumătate cu executare. Motivația sentinței era așteptată atât de inculpați, care doresc să își caute dreptatea ori scăparea la instanțe superioare de judecată ori la Strasbourg, cât și de publicul larg, doritor să înțeleagă de ce fostul președinte al PSD a fost băgat în pușcărie.

De la început ar trebui spus că Liviu Dragnea nu a fost condamnat pentru grozăviile ce i se imputau, precum privatizarea lacului Belina, acumularea unei averi în Brazilia, ori cine știe ce fapte de corupție pe care în ultimii doi ani i le puneau în cârcă o anumite parte a presei ori sistemul de propagandă al statului paralel despre care președintele de azi al PSD, premierul Viorica Dăncilă, zice că nu are cunoștință pentru că în ultimii 9 ani domnia sa a fost ocupată cu Bruxelles-ul. Nu. Liviu Dragnea a fost condamnat într-un proces discutabil, pentru că, în perioada în care era președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi impus angajarea, în cadrul unei instituții subordonate, a două doamne, care se pare că nu ar fi prestat pentru respectiva instituție, dar au fost plătite. Iar pentru această „grozăvie” ar fi primit trei ani și jumătate de închisoare și o motivare a sentinței de peste 600 de pagini?!

Volumul acestei motivări a sentinței este unul care pentru orice om normal ridică semne de întrebare. Judecarea și condamnarea lui Dragnea pentru o faptă minoră comparativ cu cauzele infracționale din ultimii 25 de ani te face să ai certitudini cu privire la lipsa de independență a justiției din România, dar și a unora dintre cei care chipurile împart dreptatea. Cazul Dragnea nu este parte a procesului de la Nürnberg, nu este un caz în care justiția a condamnat inculpați într-un complicat caz de infracționalitate transfrontalieră ori a vreunui criminal în serie celebru. Nici motivarea sentinței de condamnare la moarte a dictatorului Nicolae Ceaușescu nu a fost atât de stufoasă și alambicată. Și era Ceaușescu, cel acuzat de genocid la adresa poporului român!

Nici măcar nu e nevoie să citești maculatura pe care judecătorii din cazul Dragnea o pun la dispoziția opiniei publice, pentru a înțelege că de fapt acest tom, ce după grosime poate fi comparat cu cine știe ce studiu din Biblioteca Academiei Române, este doar o făcătură menită să acopere o condamnare din motive politice. Mersul trenurilor nu are atâtea pagini! Când credeți că ar fi terminat Klaus Iohannis de citit această motivare, dacă CCR-ul îi trimitea un astfel de volum în cazul revocării lui Kovesi?

De fapt scopul acestei mascarade poate fi cu totul altul. Respectivul document nici nu își propune să aducă argumentele juridice ale sentinței. El de fapt își propune să îngroape într-un morman de maculatură cazul Dragnea, care e și va rămâne un caz eminamente politic. Motivarea asta uriașă are scopul de a încurca un eventual recurs la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg, cu speranța că judecătorii de acolo nu vor pricepe mare lucru din ea îngreunând cât mai mult timp posibil o rejudecare a unui proces despre care specialiștii în drept spun că suferă de probe și că așa-zisele dovezi nu pot fi aranjate pentru a stabili evoluția logică a infracțiunii pentru care este condamnat Liviu Dragnea. Sunt mult peste 600 de pagini menite a da o spoială de legalitate unei condamnări unde există suspiciunea că nu are nici o legătură cu justiția, ci mai degrabă are legătură cu procesele electorale prin care va trece România un an de zile, începând cu luna noiembrie.