Kim Jong-Un a ordonat 340 de execuții de când a ajuns la putere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kim Jong-Un a ordonat 340 de execuții de când a ajuns la putere

Externe 30 Decembrie 2016 / 14:00 575 accesări

Dictatorul nord-coreean Kim Jong-Un a ordonat executarea a 340 de persoane de când a ajuns la putere, în anul 2011, arată un raport elaborat de Institutul sud-coreean pentru Strategii de Securitate, citat de CNN. Conform raportului, printre cele 340 de persoane executate de Kim Jong-Un se află și 140 de ofiţeri de rang înalt din cadrul armatei, structurilor guvernamentale şi Partidului Muncitoresc, unicul din Coreea de Nord. ”Kim Jong-Un a dat dovadă de o brutalitate extremă”, afirmă analistul Bruce Bennett, de la RNAD Corporation. ”Spre exemplu, în cei cinci ani de când este lider al Coreei de Nord, Kim a ordonat schimbarea cadrelor de cinci ori la Ministerul Apărării, în timp ce tatăl său, fostul dictator Kim Jong-Il, a făcut acest lucru de trei ori în 17 ani, dintre care, de două ori, schimbările au fost făcute pentru că oficialii muriseră din cauza vârstei înaintate”, explică el.

La începutul anului 2016, autorităţile nord-coreene l-au executat pe un oficial de rang înalt din domeniul educaţiei, Kim Yong-Jin. În mai 2015, Kim Jong-Un a ordonat executarea publică, cu un tun de artilerie, a ministrului Apărării, Hyon Yong-Chol.



12