Kimi Raikkonen, cel mai rapid la Monte Carlo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Automobilism / Campionatul Mondial de Formula 1

Kimi Raikkonen, cel mai rapid la Monte Carlo

Sport 28 Mai 2017 / 14:30 478 accesări
Kimi Raikkonen va pleca din pole-position după 10 ani și 128 de curse

Kimi Raikkonen va pleca din pole-position după 10 ani și 128 de curse

Pilotul finlandez Kimi Raikkonen, de la Ferrari, va pleca din pole-position în Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Raikkonen a obţinut cel mai bun timp în calificările de sâmbătă, urmat de colegul său de la Ferrari, germanul Sebastian Vettel, și de compatriotul său Valtteri Bottas, de la Mercedes Petronas. Este al 17-lea pole-position din cariera pilotului în vârstă de 37 de ani, primul însă din 2008 încoace.

Multiplul campion mondial Lewis Hamilton a terminat calificările pe locul 14, fiind întâia oară când britanicul ia startul într-o cursă atât de departe de pilotul din pole-postion, de la schimbarea formatului calificărilor în Formula 1. A fost prima dată din aprilie 2016 încoace când britanicul nu s-a calificat în a treia și ultima ședință a calificărilor la un Grand Prix.

Ambele mașini McLaren au obținut calificarea în Q3. Britanicul Jenson Button, unul dintre piloții McLaren, este la prima cursă în acest sezon și îl înlocuiește la Monte Carlo pe Fernando Alonso. Spaniolul participă în acest weekend în Statele Unite la celebra cursă Indy 500. Button a încheiat calificările pe locul 9, dar a primit o penalizare de 15 poziții pentru că a schimbat mai multe părți ale motorului mașinii sale.

Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco va avea loc duminică, de la ora 15.00, și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1.

Grila de start pentru Grand Prix-ul din Monaco:

1. Kimi Raikkonen (Finlanda) Ferrari

2. Sebastian Vettel (Germania) Ferrari

3. Valtteri Bottas (Finlanda) Mercedes

4. Max Verstappen (Olanda) Red Bull - TAG Heuer

5. Daniel Ricciardo (Australia) Red Bull - TAG Heuer

6. Carlos Sainz Jr (Spania) Toro Rosso - Renault

7. Sergio Perez (Mexic) Force India - Mercedes

8. Romain Grosjean (Franța) Haas - Ferrari

9. Stoffel Vandoorne (Belgia) McLaren

10. Daniil Kviat (Rusia) Toro Rosso - Renault

11. Nico Huelkenberg (Germania) Renault

12. Kevin Magnussen (Danemarca) Haas - Ferrari

13. Lewis Hamilton (Marea Britanie) Mercedes

14. Felipe Massa (Brazilia) Williams - Mercedes

15. Esteban Ocon (Franța) Force India - Mercedes

16. Jolyon Palmer (Marea Britanie) Renault

17. Lance Stroll (Canada) Williams - Mercedes

18. Pascal Wehrlein (Germania) Sauber - Ferrari

19. Marcus Ericsson (Suedia) Sauber - Ferrari

20. Jenson Button (Marea Britanie) McLaren

Citește și:

Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Spaniei

Lewis Hamilton va pleca din pole position în Marele Premiu al Spaniei

Prima victorie în Formula 1 pentru finlandezul Valtteri Bottas

Dublă pentru Ferrari în calificările pentru Marele Premiu al Rusiei

Sebastian Vettel a câștigat Marele Premiu al Bahrainului

Jenson Button îl va înlocui pe Fernando Alonso în Marele Premiu de la Monaco

Fernando Alonso renunță la MP de Formula 1 de la Monaco pentru Indy 500!

Marele Premiu al Malaysiei nu va mai avea loc din 2018

Lewis Hamilton a obținut la Shanghai prima sa victorie din 2017

Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, afectat de vremea nefavorabilă

Sebastian Vettel a câștigat Marele Premiu al Australiei

Duminică începe Campionatul Mondial de Formula 1

Taguri articol


12