Kovesi i-a revocat pe procurorii „rebeli“ din DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kovesi i-a revocat pe procurorii „rebeli“ din DNA

Justiție 05 Iulie 2017 / 14:05 487 accesări

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, i-a revocat miercuri din DNA prin ordin pe procurorii Mihaela Iorga Moraru şi Doru Ţuluş. Decizia șefei DNA vine numai la o zi după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat cererea Laurei Codruţa Kovesi de revocare a procurorilor DNA, Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga. Anunțul a fost făcut de jurnalista Sorina Matei pe pagina de socializare. Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut că motivele pentru care a cerut revocarea Mihaelei Iorga şi a lui Doru Ţuluş au legătură cu două dosare penale în curs.

Totul ar fi început odată cu apariţia în presă a înregistrărilor cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a discuţiilor a fost deschis un dosar penal pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şedinţele cu procurorii nefiind publice. În această cauză, au fost audiaţi toţi magistraţii care au participat la şedinţele respective, solicitându-se şi realizarea testului poligraf.

Ca urmare a acestei solicitări, Doru Ţuluş, Mihaela Iorga şi Nicolae Marin au sesizat Inspecţia Judiciară.



12