Kremlinul anunță recucerirea de către armata siriană a orașului Palmira

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kremlinul anunță recucerirea de către armata siriană a orașului Palmira

Externe 02 Martie 2017 / 17:41 568 accesări

Kremlinul a anunțat joi recucerirea de către armata siriană, susținută de aviația rusă, a orașului Palmira, celebru pentru ruinele sale antice, din mâinile grupării jihadiste Statul Islamic (SI), informează agențiile de presă TASS și AFP. Ministrul rus al apărării Serghei Șoigu l-a informat pe președintele Vladimir Putin că forțele siriene au încheiat operațiunea pentru recucerirea orașului Palmira, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Contactată telefonic, organizația non-guvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care dispune de o amplă rețea de contacte în Siria, a declarat pentru AFP că 'SI s-a retras total din Palmira'. 'Însă armata siriană își continuă operațiunile de deminare a periferiilor și nu s-a instalat încă în totalitate în oraș', a afirmat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO. Totodată, el a confirmat că SI s-a retras de pe aeroportul de lângă Palmira. Orașul antic Palmira este înscris în patrimoniul mondial al umanității. Situat în centrul țării, el a fost capturat în mai 2015 de către jihadiști, care au distrus cele mai frumoase temple și au operat execuții în masă. Ulterior, SI a fost alungat din oraș în martie 2016, dar l-au recucerit în decembrie.

Taguri articol


12