La Aeromania 2017, accesul este gratuit. Doar VIP-urile plătesc!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Zboruri de agrement și bijuterii de colecție

La Aeromania 2017, accesul este gratuit. Doar VIP-urile plătesc!

Divertisment 19 Iunie 2017 / 16:17 5018 accesări

Dacă vrei să te simți ca un VIP la ediția din acest an a show-ului aviatic Aeromania, trebuie să știi că s-au pus în vânzare biletele care îți asigură experiențe de neuitat. Pentru spectacolul aviatic ce va avea loc în 19 august la Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” din Tuzla, poți achiziționa bilete VIP (care îți asigură accesul într-o zonă specială) sau bilete ZBOR VIP (care îți dau posibilitatea de a zbura deasupra litoralului). Dacă vrei doar să te bucuri de show, fără alte pretenții, ai accesul gratuit!

Dacă vrei să te simți ca un VIP la ediția din acest an a show-ului aviatic Aeromania, trebuie să știi că s-au pus în vânzare biletele care îți asigură experiențe de neuitat. Pentru spectacolul aviatic ce va avea loc în 19 august la Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” din Tuzla, ai la dispoziție două variante de bilete care îți permit accesul în zona specială a spectacolului. Dacă vrei să fii mai aproape de vedetele acrobației aeriene care vor evolua în cadrul show-ului și îți dorești să te bucuri de concerte și de artificii din primul rând, poți să îți achiziționezi un bilet VIP, în valoare de 50 de lei. În cazul în care visezi la mai mult de atât, poți să îți cumperi un bilet ZBOR VIP, în valoare de 350 de lei. Acest tip de bilet include, pe lângă accesul în zona VIP, un zbor deasupra plajelor cu unul dintre avioanele din flota Aeroportului din Tuzla și, în premieră, brăţara oficială a evenimentului, din argint, oferită de Casa de bijuterii Micri. Cei care își doresc o asemenea experiență trebuie să contacteze organizatorii la numărul de telefon 0754.070.551 sau prin e-mail la adresa: pr@regional-air.ro. De menționat este că locurile în zona VIP sunt limitate, iar accesul în afara acestei zone este gratuit. Abonamentele VIP se pot achiziționa, începând din 19 iunie, de pe site-ul www.bilete.ro.

CINE VINE LA SPECTACOLUL DIN 2017

Anul acesta, Aeromania are loc în 19 august și marchează împlinirea a 50 de ani de la prima misiune AVIASAN efectuată la Tuzla. În cinstea piloților care au făcut istorie în aviația dobrogeană, și-au confirmat prezența la eveniment multiplul campion mondial la acrobație aeriană Jurgis Kairys, prima formație privată de profil, Iacării Acrobaţi, Aeroclubul României şi formațiile Hawks of Romania (acrobație aeriană cu avioane Exxtra 300), Blue Wings (parașutism) și White Wings (acrobație cu planoare), cărora li se vor adăuga alte nume importante din aero-acrobaţia mondială. Spectacolul de pe cer este completat de o ofertă generoasă la sol: concerte live susținute de Mihai Mărgineanu și invitații lui, standuri de aviaţie, expoziţii de maşini de epocă, de fotografie, concursuri, food court, programe speciale pentru copii şi multe surprize. La fel ca în anii anteriori, show-ul se desfășoară între orele 15.00 și 22.30. Cei care vor să se încălzească pentru show-ul de la Tuzla pot să meargă, cu o lună înainte, la București, unde se va desfășura cea de-a noua ediție a Bucharest International Air Show, spectacolul aviatic anual de la Aeroportul Băneasa. Mitingul din Capitală are loc în 22 iulie.

Citește și:

Vrei să fii VIP la Aeromania? Iată ce trebuie să faci!



12