La doar 30 de ani, Bogdan Stancu se retrage de la echipa națională!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La doar 30 de ani, Bogdan Stancu se retrage de la echipa națională!

Sport 21 Februarie 2018 / 16:42 424 accesări

Atacantul formației turce Bursaspor, Bogdan Stancu, a decis să pună capăt carierei sale de la echipa națională a României! Stancu, în vârstă de numai 30 de ani, a strâns 52 de selecții pentru tricolori și a marcat de 14 ori. Și-a început cariera la naționala de seniori în 2010, debutul său fiind într-un meci contra Turciei, disputat pe 11 august 2010. Ultima sa partidă în tricoul echipei naționale a fost cea cu Muntenegru din 4 septembrie 2017, contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din Rusia.

„Bogdan este o pierdere importantă pentru echipa națională. Îi mulțumim pentru tot ce a reușit în tricoul naționalei. Am avut o discuție cu el în cantonamentul din Antalya al echipei sale de club, la care a participat și antrenorul său Paul Le Guen, în care am încercat să-l convingem să se răzgândească. Îi dorim succes pe mai departe la echipa de club!, a declarat Cosmin Contra, selecționerul echipei naționale a României.

Atacantul a trimis miercuri, pe adresa Federației Române de Fotbal, o scrisoare deschisă prin care și-a explicat decizia:

„Cu un profund sentiment de regret doresc să anunț, prin această scrisoare deschisă, retragerea mea de la Echipa Națională a României.

Recunosc, nu mi-a fost ușor să iau această decizie, dar am considerat că a venit momentul să mă concentrez mai mult asupra carierei de jucător al clubului cu care am contract în prezent și, mai ales, să acord mai mult timp familiei mele.

Doresc, desigur, să mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost alături de mine în perioada în care am făcut parte din Echipa Națională a României.

Mulțumirile mele sunt adresate, în egală măsură, Federației Române de Fotbal, staff-ului tehnic, antrenorilor, cât și colegilor de echipă.

Voi continua să fiu cu sufletul alături de colegii mei și de tot ce înseamnă echipa reprezentativă a României.

Cu recunoștință,

Bogdan Sorin Stancu”



12