La mulți ani, Aida Abagief!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La mulți ani, Aida Abagief!

Cultură 13 Iunie 2016 / 19:07 1566 accesări

Numele său, care este același cu cel al unei celebre opere verdiene, este rostit cu mândrie de cei care au avut șansa să-i fie discipoli, să învețe de la ea arta cântului. S-a retras de pe scenă prea devreme, spun spectatorii, dar a luat această decizie pentru ca ei, cei din sală, care au aplaudat-o în sute de opere și operete, să și-o amintească strălucind pe scenă. Pe 14 iunie, Aida Abagief, una dintre cele mai bune soprane ale Constanței, născută la Comarnic, Prahova, împlinește 80 de ani. Dintre aceștia, aproape jumătate i-a dedicat scenei, cântând pe scena Teatrului Liric din Constanța, astăzi Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, în peste 2.000 de spectacole de operă, operetă și concerte.

Aida Abagief a venit la Constanţa în anul 1960, imediat după absolvirea Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, pentru a oferi publicului ceea ce învăţase de la profesorii săi: soprana Arta Florescu, regizorii Hero Lupescu și Panait Victor Cotescu, dirijorii Jean Bobescu și Emil Rosensteck.

Printre discipolii săi se numără Vasile Moldoveanu, unul dintre foștii mari soliști de la Metropolitan Opera din New York, Daniel Miloş (Germania), soții Madeleine şi Ionuţ Pascu, solişti la Opera Naţională din Bucureşti, Mădălina Diaconescu-Sandu, Doru Iftene, Lucia Mihalache și Gabriela Dobre.

VOCEA FRUMOASĂ A CONSTANȚEI

„Doamna Aida a fost mereu vocea frumoasă a Constanței, cea care a încântat publicul și a crescut, cu măiestrie încă neegalată, generații și generații de interpreți, soliști ai scenelor naționale și internaționale. Nu a iubit numai scena aceasta magică, pe care a întruchipat eroine splendide (ce frumusețe de femeie!), ci și școala în care și-a pus sufletul și viața. Eu am avut norocul să încep studiile vocale cu această profesoară minunată, unicul meu dascăl, cel mai bun, adevărata „reparatoare” de voci și creatoare de personalități puternice. O iubesc pentru ca mi-a fost mereu apropiată, cu suflet cald, cu energie debordantă și umor, m-a ajutat și m-a învățat să trec peste piedici. Aida Abagief este unică!”, a spus mezzosoprana Gabriela Dobre.

Aida Abagief este unul dintre membrii fondatori ai Facultăţii de Arte, specializarea Interpretare Muzicală-Canto din cadrul Universităţii „Ovidius”, la dimensiunea de artistă lirică adăugându-se cea de pedagog (1998-2004). Anterior, între 1990 și 1998 a fost profesoară de canto la Liceul de Artă din Constanţa, formând elevi din clasa a IX-a până în clasa a XII-a, care au devenit, în urma examenelor de admitere, studenţi ai conservatoarelor din ţară. Din 13 aprilie 2016, una dintre sălile specializării Interpretare Muzicală - Canto din cadrul Facultăţii de Arte poartă numele Aidei Abagief.

Citește și:

Aida Abagief s-a întors la Facultatea de Arte

Taguri articol


12