Lansare de carte. „Ajută-mă să nu dispar“, de Petronela Rotar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lansare de carte. „Ajută-mă să nu dispar“, de Petronela Rotar

Cultură 05 Noiembrie 2019 / 12:27 2391 accesări

După succesul volumului „Privind înăuntru”, o carte despre traumă, reflecție, lupte interioare, amintiri și relațiile cu cei din jur, lucruri care au format-o și care totodată te trimit la introspecție și te obligă să privești înăuntru, semnat de Petronela Rotar, autoarea revine la Constanța și lansează cel de-al doilea roman intitulat „Ajută-mă să nu dispar”.

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, publicul constănțean este invitat la întâlnirea cu una dintre cele mai citite scriitoare contemporane, începând cu orele 14:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Petronela Rotar a fost jurnalist timp de 18 ani la mai multe stații locale de televiziune, are doi copii și o istorie personală zbuciumată, pe care a fructificat-o literar într-o parte din cărțile ei. Și-a publicat toate cărțile la editura Herg Benet. Prima carte, de poezie, O să mă știi de undeva, a fost publicată în 2014, iar până acum s-a vândut în mii de exemplare, devenind singurul bestseller de poezie în România post decembristă. În 2017 a fost publicată a doua ediție a cărții, revizuită, adăugită și cu ilustrații semnate de artista Corina Drăgan. Au urmat cartea de proză scurtă Alive, tot în 2014, desemnată de cititori cea mai bună carte a anului 2014 pe site-ul Bookaholic și un nou volum de poezie, Efectul pervers, în 2015. În 2016, a apărut Sfârșitul nopții, o colecție de 19 povestiri scurte, care a câștigat din nou simpatia cititorilor și a devenit cea mai bună carte a anului 2016, pe același site. În 2017, apare Orbi, primul roman al autoarei, carte ce devine în doar câteva săptămâni bestseller și un adevărat fenomen, primul tiraj epuizându-se înainte de lansarea oficială. În prezent, autoarea studiază psihologia și urmează o formare de psihoterapie - psihodramă. Petronela recunoaște că terapia psihologică poate ajuta pe oricine și nu ar trebui să fugim de ea îndemnându-ne chiar să mergem la terapie pentru a ne rezolva anumite probleme din trecut sau prezent. Autoarea reușește să provoace în sufletul oricărui cititor o resetare care să îl facă să nu mai fugă de realitate.

AJUTĂ-MĂ SĂ NU DISPAR!

Romanul abordează o problematică dificilă, extrem de controversată și anume - relațiile extraconjugale. Deși un roman trist care descrie în mare parte relațiile eșuate ale personajelor, îndeosebi ale personajului Mira, o femeie puternică, dar cu o existență chinuită până la refuz, povestea ne transmite totuși un mesaj pozitiv și anume că iubirea chiar și temporară, salvează, resuscitează și ne ajută să ne descoperim și să ajungem la un echilibru la care singuri nu am avea acces în aceeași măsură.

Ai zice că te obișnuiești după a doua, treia, cincea, șaptea carte, dar nu, nu te obișnuiești. Mereu cea mai recentă ți se pare cea mai importantă, cea mai grea, cea mai fragilă. Întîmplător sau nu, pentru mine chiar a fost cartea cel mai greu de scris, o carte care s-a scris numai cum și cînd și unde a vrut, care a avut cereri speciale, ca o vedetă năzuroasă, căreia i-a luat cinci ani încheiați să se scrie.” (Petronela Rotar, sursa: www.petronelarotar.ro )

Invitatul Petronelei Rotar este cunoscutul realizator de emisiuni dedicate cărților, Bogdan Papacostea. Gazda evenimentului va fi actorul Dan Cojocaru - șef serviciu coordonare Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Evenimentul face parte din proiectul cultural „Artă de la viziune la formă” al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” iar intrarea este liberă.



Ştiri recomandate

12