Legea salarizării unice din sectorul bugetar, în vigoare până la 1 iulie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea salarizării unice din sectorul bugetar, în vigoare până la 1 iulie!

Social 29 Martie 2017 / 18:13 981 accesări

Legea salarizării unice din sectorul bugetar ar putea să intre în vigoare până la 1 iulie, a declarat miercuri liderul Confederației Naționale Sindicale (CNS) "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, după discuțiile din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social. ”Legat de legea salarizării unice în sectorul bugetar am făcut câteva completări legate de principiile pe care ar trebui să se construiască, în principal cele două elemente care vor crea multe diferențe și discriminări în sistem, mă refer la decizia Curții Constituționale din decembrie care spune că trebuie dat salariul cel mai mare din sectorul respectiv, cât și problema legată de Hotărârea de Guvern cu salariul minim garantat în plată care este de la 1 februarie 2017”, a spus Hossu, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, prim-ministrul a garantat că se va întârzia înaintarea către Parlament a proiectului pentru a exista timp suficient de discuție, dezbatere și sincronizare a disfuncționalităților pe care fiecare sector în parte le-a semnalat până acum, "urmând ca în următoarea perioadă să se finalizeze discuția cu administrația publică centrală și locală, după care se va face o discuție intersectorială". ”Dorința dânșilor este ca Parlamentul să poată să scoată această lege la 1 iulie, asta înseamnă că deadline-ul maxim ar fi sfârșitul lui mai - începutul lui iunie (pentru dezbatere și adoptare - n.r.) pentru că în momentul în care este consensualizat cu partea sindicală, partenerii sociali, legea în Parlament ar trebui să meargă foarte repede pentru că nu vor mai fi obiecții sau observații. Eu nu am văzut proiectul și nu știu pe nimeni care să fi spus că a văzut proiectul de lege a salarizării în ansamblul său, adică corpul legii, anexele de salarizare pe fiecare an de promovare și anexele legate de sporuri, care rămân într-o anumită nebulozitate”, a arătat liderul sindical. Reamintim că, în martie 2017, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, arăta că, în urma aprobării acestei legi, salariile se vor majora treptat, în următorii 4 ani, începând cu 1 ianuarie 2018, iar cele mai mari creșteri vor fi în domeniul apărării, în condițiile în care, în prezent, salariul unui soldat pornește de la 700 de lei.



12