LEGO Festival – cel mai fascinant festival al verii, la Constanţa!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cel mai mare exponat cântărește nu mai puțin de 290 de kilograme

LEGO Festival – cel mai fascinant festival al verii, la Constanţa!

Divertisment 05 August 2019 / 11:30 3509 accesări

City Park Mall deschide porțile celui mai fascinant festival de cărămizi colorate din Constanța: LEGO Festival. Până pe 29 august, toți copiii, sau chiar adulții încă fascinați de celebrele piese de construit, sunt invitați pe culoarele centrului comercial, unde vor descoperi adevărate opere de artă din cărămizi LEGO.

Astfel, fanii Star Wars vor face cunoștință cu celebrul roboțel C3PO, maleficul Darth Maul sau curajosul Captain Rex, dar și cu alte personaje celebre, precum Broscuța DUPLO, Mia și Stephanie din LEGO Friends, Matrioshka sau fiorosul Dragon Verde. Surpriza pentru toți vizitatorii va fi un exponat ce cântărește nu mai puțin de 290 de kilograme, iar pentru realizarea lui au fost necesare peste 300 de ore de muncă.

Ateliere de construcție pentru copii

Și, cum lumea LEGO înseamnă imaginație și creativitate, copiii și le vor putea dezvolta pe ambele în cadrul atelierelor de joacă ce vor avea loc în fiecare weekend, în intervalul 11:00 – 21:00, în piațeta liftului panoramic, de la nivelul -1.

Micuții vor putea participa și la concursuri amuzante, cu mii de piese ce îi vor ajută să concureze pentru cel mai înalt turn, căutarea cărămizilor aurii etc. În același timp, zona LEGO Friends îi așteaptă pe toți prichindeii cu 4 măsuțe și scăunele în formă de inimioară, unde se vor putea juca în voie cu piese LEGO.

Nu în ultimul rând, tot pentru cei mai mici vizitatori va fi organizată și marea vânătoare de crocodili LEGO.

Intrarea este gratuită, iar multe informații despre LEGO Festival pot fi aflate de pe site-ul City Park Mall, precum și de pe pagina de Facebook.

Taguri articol
LegoFestivalCityParkMallCreativitate


12