Lemnele pentru foc, în vizorul OPC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lemnele pentru foc, în vizorul OPC

Social 17 Octombrie 2006 / 00:00 803 accesări

În ultimele două săptămîni, depozitele de lemne destinate consumului casnic au fost luate cu asalt de constănţenii care au început să îşi facă rezerve pentru iarnă. Pentru a preveni cazurile în care agenţii economici pot profita de situaţie şi prin tot felul de mijloace să încerce să se îmbogăţească pe spatele populaţiei, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Constanţa au efectuat, săptămîna trecută, nouă acţiuni de control ce au vizat respectarea prevederilor legale la comercializarea combustibililor solizi (lemne de foc) către populaţie. „Acţiunile s-au efectuat la agenţi economici ce desfăşoară acest tip de activitate în municipiul Constanţa, dar şi în alte localităţi ale judeţului. Inspectorii au verificat 726 tone lemne de foc de diferite esenţe şi au depistat abateri de la prevederile legale la peste 600 tone, în valoare de 67.689 lei. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate nouă amenzi contravenţionale în valoare de 3.800 lei“, a declarat directorul OJPC Constanţa, Gheorghe Trandafir. Acesta a adăugat că principala abatere de la legislaţie a agenţilor economici este neafişarea la loc vizibil a preţului de vînzare a lemnelor. „Ca urmare a deficienţelor constatate pe timpul acţiunilor de control au fost oprite temporar de la comercializare 616,2 tone lemne de foc“, a spus Trandafir.



12