Leul, record de apreciere faţă de euro pentru luna iulie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul, record de apreciere faţă de euro pentru luna iulie

Economie 21 Iulie 2006 / 00:00 1238 accesări

Raportul leu/euro a coborît cu peste 3 bani în şedinţa interbancară de ieri, moneda naţională reuşind astfel cea mai mare apreciere din această lună. Ultimele transferuri ale zilei au fost realizate la 3,5620 - 3,5670 lei/euro, cu 3,3 bani mai jos faţă de închiderea de miercuri. La deschiderea şedinţei, euro era cotat la 3,5800 - 3,5850 lei, iar raportul de schimb a coborît, în primele două ore de tranzacţionare, pînă la 3,5700 - 3,5750 lei/euro. Cotaţiile au continuat să scadă, ca urmare a apariţiei nerezidenţilor pe piaţă, care au vîndut volume importante de valută.

"Străinii au pătruns agresiv pe piaţă, după atitudinea reţinută din ultimele zile, deschizînd poziţii noi sau chiar marcîndu-şi profituri. Strategia a fost întîlnită pe toate pieţele emergente", a declarat dealerul unei bănci. BNR a anunţat un curs de referinţă de 3,5642 lei/euro, cu 3 bani sub raportul de miercuri. Pe pieţele internaţionale, raportul dolar/euro a avansat la 1,263, faţă de nivelul de 1,249 consemnat în ziua precedentă, astfel că deprecierea monedei americane a fost şi mai pronunţată, cotaţia coborînd cu 4,7 bani, la 2,8274 lei/dolar.



Ştiri recomandate

12