Lia Olguța Vasilescu așteaptă ca judecătorii să decidă plasarea sub control judiciar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lia Olguța Vasilescu așteaptă ca judecătorii să decidă plasarea sub control judiciar

Justiție 09 August 2016 / 14:01 432 accesări

Tribunalul București este instanța care va judeca cererea DNA de plasare sub control judiciar a edilului Lia Olguța Vasilescu, parchetul susținând că aceasta a încercat discreditatarea denunțătorului său, Petre Becheru și că a făcut publice date din dosarul în care este judecată.

"Ne așteptam la represalii. Acest proces nu e despre apărarea Olguței Vasilescu, nici despre pretinsa apărare a unui denunțător ci despre libertatea de exprimare, drept constituțional câștigat în revoluția din decembrie. Pe toată durata urmăririi am înțeles să nu vorbesc despre dosar, nu am făcut publice date sau numele denunțătorilor. În schimb și eu și dvs ne-am confruntat cu un val de informații pe surse judiciare, fie prin comunicatele de presă. Populația Craiovei are dreptul să cunoască despre acest dosar și azi ne vom bate pentru acest drept față de acuzațiile ce se aduc doar pe o parte. Rechizitoriul meu a apărut în public pe 19 iunie iar eu, ca inculpat, l-am primit doar pe 27 iunie. N-am absolut nicio legătură cu acea persoana din înregistrare. Nu am luat legătura cu absolut nimeni din dosar", a declarat Lia Olguța Vasilescu înainte de ședința de judecată.

Avocatul Liei Olguța Vasilescu susține că datele referitoare la dosarul în care este cercetat edilul existau deja în spațiul public, înainte ca aceasta să posteze anumite informații pe pagina de Facebook.

"Am tăcut, am înțeles regulile unui proces în faza de urmărire penală și de cameră preliminară. Eu cred că s-a ajuns prea departe și vă rog să urmăriți, să citiți transcrierea unei emisiuni de televiziune din 8 august în care sunt acuzații concrete împotriva doamnei primar cu date din anchetă", a declarat Alexandru Chiciu, avocatul edilului.

Solicitarea privind măsura preventivă vine după ce Lia Olguța Vasilescu a postat pe pagina sa de Facebook transcriptul unei înregistrări de la dosarul în care este judecată, în care apare denunţătorul Petru Becheru.



12