Liber la emis ordonanțe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reglementare

Liber la emis ordonanțe

Politică 15 Iulie 2014 / 00:00 351 accesări

Guvernul va avea posibilitatea de a emite Ordonanțe de Urgență în perioada vacanței parlamentare. Acest lucru este posibil deoarece Administraţia Prezidenţială a semnat, ieri, decretul prin care Executivul primește această abilitate. Proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară a fost adoptat, în 17 iunie, de Camera Deputaţilor, după ce fusese adoptat şi de Senat, în 3 iunie. Din proiectul de lege amintit reiese că Guvernul îşi propune să emită ordonanţe în următoarele domenii: Finanţe publice şi Economie; Dezvoltare regională şi Administraţie publică; Apărare Naţională şi Afaceri Interne; Sănătate; Muncă şi protecţie socială; Agricultură; Mediu; Fonduri Europene; Justiţie; Educaţie şi Cercetare; Transporturi şi Infrastructură. Ca urmare a unui amendament introdus la Comisia juridică, Executivul va putea, de asemenea, să modifice alte acte normative cu referire la Legea privind transportul în regim de taxi, trecerea CET din Constanţa şi Bucureşti la autorităţile publice locale, precum și acordarea stimulentelor pentru culturile de plante energetice. Reprezentanţii opoziţiei au contestat proiectul de lege la Curtea Constițională, care însă a respins ca neîntemeiate obiecțiile de neconstituționalitate formulate de grupurile parlamentare ale PNL și PDL.



12