Liber la titluri de stat (din nou)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liber la titluri de stat (din nou)

Economie 03 Martie 2019 / 16:26 976 accesări

Românii pot subscrie de luni pentru patru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației, în cadrul programului Tezaur, cu scadențe la unu, doi, trei și cinci ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului și din rețeaua Poștei Române. De notat că a fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni; de asemenea, investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate. Bonus - titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur sunt transferabile si se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor. Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua în fiecare lună din 2019.



12