Liberalii se refugiază în PLR după cataclismul cu PDL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primul congres al partidului lui Tăriceanu

Liberalii se refugiază în PLR după cataclismul cu PDL

Politică 02 August 2014 / 00:00 800 accesări

FORMAȚIUNE NOUĂ Scena politică s-a îmbogățit cu o nouă formațiune: Partidul Liberal Reformator (PLR), al cărui mentor și fondator este președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Analizând componența noului partid, putem spune că PLR este o aripă mai mică a PNL. Nașterea acestei formațiuni a fost posibilă ca urmare a numeroaselor gafe pe care ultimii doi președinți ai PNL - Crin Antonescu și Klaus Iohannis - le-au făcut în acest an. Vorbim în primul rând despre decizia total neinspirată a lui Antonescu de a scoate PNL de la guvernare și de a rupe USL, gest care a fost considerat drept o trădare a românilor care au votat USL în 2012. În al doilea rând, mai sfidător pentru mulți dintre peneliști a fost faptul că Antonescu și Iohannis au trădat grupul ALDE din Parlamentul European (PE) și s-au mutat alături de Monica Macovei în PPE. Pentru o altă categorie de liberali, la fel de supărător a fost și faptul că forul de conducere al partidului a decis să fuzioneze cu PDL, cu formațiunea din care fac parte Monica Macovei, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Theodor Stolojan și Gheorghe Flutur, adică ”acei mișei” care au vrut să distrugă PNL în 2007. Revoltați de toate cele petrecute cu PNL, zeci de liberali și-au făcut bocceluța și au părăsit partidul Brătienilor. Îngrijorarea în rândurile PNL privind valul de demisii este cu atât mai mare cu cât peste 30 de parlamentari liberali au sărit din barca veche a PNL în cea nouă a lui Tăriceanu. Printre cele mai cunoscute nume care au renunțat la calitatea de membru al PNL se numără senatorul Ioan Ghișe, care, deocamdată, rămâne independent, deputatul Mihai Stănișoară, fostul ministru al Economiei Andrei Gerea și deputatul Daniel Chițoiu. Potrivit unor surse, un alt liberal greu care va părăsi partidul pentru a se înscrie în PLR este fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii Valentin Soneriu, care urmează să preia conducerea PLR Brașov. Surse PNL spun că acesta nu va pleca singur, ci alături de toată organizația PNL Brașov, ceea ce înseamnă că aproximativ 100 de membri ai filialei îl vor urma pe Soneriu.

PRIMUL CONGRES Botezul PLR a avut loc, vineri, la Palatul Parlamentului, unde s-a desfășurat primul Congres ordinar al partidului. Culmea este că, deși este un partid care are numai câteva zile, la momentul festiv au participat 1.074 de delegați, care au fost întâmpinați cu mesaje precum ”139 de ani de liberalism” și ”Păstrăm istoria liberală”. La Congresul PLR s-a remarcat prezența a trei lideri politici din arcul guvernamental: premierul Victor Ponta și vicepremierii Daniel Constantin și Gabriel Oprea. Asta dovedește că ”USL trăiește”. Cu această ocazie, Ponta a declarat că nu îi consideră pe Tăriceanu şi pe membrii PLR duşmani politici, din contră. ”Dacă Tăriceanu, prin voinţa românilor, va fi ales preşedinte, vom colabora foarte bine. Dacă eu voi fi la Cotroceni, vreau ca PLR să fie, alături de PSD, UNPR și PC, acea idee în care au crezut atât de mult oamenii, şi anume USL”, a spus Ponta. El a conchis spunând că, dacă nu ar fi intervenit ”evenimentele ciudate şi inexplicabile” din primăvară, liberalii ar fi avut, pentru prima dată în 25 de ani, un preşedinte al României.

ADERARE LA ALDE Prima decizie majoră adoptată în Congresul PLR a fost aceea de a demara formalitățile de aderare la grupul ALDE din PE. Apoi, Tăriceanu a lansat un atac la adresa actualei conduceri PNL, partid pe care l-a condus aproape cinci ani. Președintele Senatului a declarat că ”o mână de lideri a trădat PNL” pentru interese personale. ”2014 este anul marii trădări în PNL, care este făcută tocmai de cei care ar fi trebuit să ducă mai departe tradiția și istoria partidului. Practic, anul acesta, PNL a murit”, a spus Tăriceanu. El a subliniat că liderii care au deținut frâiele puterii PNL au distrus un proiect politic care avea menirea să înlăture ”un regim băsescian”, respectiv USL, pe care au vândut-o lui Traian Băsescu, pe care îl consideră dușmanul PNL. ”Cel care a încercat să distrugă PNL, a rupt o bucată, care a făcut totul de a elimina liberalismul este simpaticul domn Băsescu”, a spus Tăriceanu. Președintele Senatului a mai susținut că, prin fuziunea cu PDL, PNL a devenit un partid fără ideologie și identitate. În altă ordine de idei, mai precizăm cea de-a doua zi a Congresului PLR, sâmbătă, va debuta la ora 9.30, cu depunerea mandatului de către conducerea interimară a PLR, urmată de alegerea noii conduceri.

Mihai Tararache, noul lider PLR de la Constanța?

Printre participanții la Congresul PLR de la Palatul Parlamentului s-au numărat deputatul constănțean Mihai Tararache și Jean-Paul Tucan, unul dintre foștii membri de frunte ai Organizației PNL Năvodari. Ales deputat pe listele PP-DD în 2012, Tararache și-a dat demisia din partidul lui Diaconescu în primăvara anului trecut și a cochetat pentru o perioadă cu UNPR. Mai nou, însă, se pare că Tararache a fost înregimentat în noul partid al lui Tăriceanu, fiind posibil ca el să fie unul dintre liderii PLR de la Constanța. Până în prezent, surse politice spun că PLR nu a reușit să adune nume sonore din politica constănțeană, însă, cum partidul este la început, nu se știe cine va sări în barca lui Tăriceanu. În ceea-l privește pe Tucan, acesta a spus că va candida, sâmbătă, în partea doua a Congresului PLR, la funcția de vicepreședinte al partidului. Tucan a afirmat că a decis să părăsească PNL și să treacă la PLR, deoarece Antonescu și Iohannis au abandonat proiectul USL. Întrebat care dintre politicienii constănțeni mai fac parte din noul partid al lui Tăriceanu, fostul liberal a spus că nu vrea să facă referire la alți colegi. De altfel, la nivelul județului este o mare secretomanie în ceea ce privește componența Organizației Județene Constanța a PLR.

PLR, structurat după PNL

Congresul PLR a adoptat, vineri, statutul partidului, formaţiunea urmând să aibă 19 vicepreședinți aleși uninominal și 27 de membri ai Biroului Politic Central. Congresul PLR a adoptat noul Statut după ce susținătorii lui Tăriceanu au hotărât schimbarea numelui Partidului Național al Mediului în Partidul Liberal Reformator. Documentul este, în cea mai mare parte, similar cu cel al PNL, păstrând atât o serie de denumiri, cât și o serie de foruri de conducere și principii de organizare. Astfel, a fost preluată ideea Delegației Permanente, for suprem de conducere între congresele partidului, din care fac parte toți aleșii, fie parlamentari, europarlamentari, demnitari ai partidului, președinți de consilii județene, vicepreședinți de CJ, primari sau viceprimari de municipii reședință de județ. În plus, PLR a introdus un for de conducere suplimentar, Consiliul Național Executiv, din care fac parte membrii Biroului Politic Central, aleșii partidului, liderii de filiale și președinții comisiilor de specialitate. Secretarul general al PLR, la fel ca și în cazul PNL, este numit la propunerea președintelui partidului. De asemenea, PLR mai are un Birou Politic Executiv compus din președintele partidului, vicepreședinții și secretarul general. PLR mai are foruri interne de tipul Ligii Aleșilor Locali, comisii de specialitate, organizații de tineret și de studenți, de asemenea similare cu ale PNL. De asemenea, în congresul PLR au fost prezentate și adoptate zece rezoluții programatice pe teme politice, sociale și economice.



12
Pagina a fost generata in 0.1573 secunde