Liberalul Uioreanu ţinea evidenţa mitei într-un tabel?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Consiliul Judeţean Cluj, sub lupa DNA

Liberalul Uioreanu ţinea evidenţa mitei într-un tabel?

Eveniment 02 Iunie 2014 / 00:00 690 accesări

MILIARDE… ÎN FORMAT ELECTRONIC Dacă cineva are curiozitatea să citească rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) despre cele ce s-ar fi întâmplat la Consiliul Judeţean Cluj, se va îngrozi cu siguranţă. Dacă oamenii de afaceri de acolo beneficiau de contracte pe bani publici, plăteau cu vârf şi îndesat la Consiliul Judeţean păstorit de liberalul Horia Uioreanu. După cum susţin cei de la DNA, totul era contabilizat şi ţinut sub observaţie într-un tabel, în format electronic, ca să nu se piardă şpaga. Uioreanu, arestat în prezent pentru luare de mită, verifica împreună cu consilierul său cât mai are de luat. Unul dintre oamenii de afaceri intraţi în vizorul DNA este Vasile Pogăcean, care ar fi plătit deja aproximativ 100.000 de lei până la momentul reţinerii. Într-una dintre înregistrările interceptate de procurorii anticorupţie, Uioreanu a recunoscut că a primit banii şi, după ce şi-a verificat tabelul, a stabilit că urma să îi vină încă 300.000 lei. Procurorii spun că Uioreanu a instituit regula „întoarcerii către sine a 10-15% din suma finanţată de la buget“.

SONDAJ CU… ŞPAGĂ Ca să-şi primească banii, Uioreanu ar fi făcut, potrivit DNA, lobby la Ministerul Administraţiei Publice pentru alocarea de fonduri bugetare unor anumite comune, pentru lucrări pe care primăriile le aveau în derulare cu societatea lui Pogăcean. În schimbul acestor alocări, Pogăcean i-ar fi dat mită lui Uioreanu 174.500 lei. Şi omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, este vizat în dosar. Procurorii DNA arată că, pe parcursul executării contractului, acestuia i s-au făcut 24 de acte adiţionale, care au crescut valoarea contractului până la suma totală de peste 42 milioane de euro. În plus, tot DNA spune că Uioreanu ar fi primit 5.000 de euro de la Bene, pentru un sondaj de opinie realizat înaintea alegerilor europarlamentare, omul de afaceri semnând un contract pentru plata unui studiu fictiv de piaţă imobiliară.



12