Licean la sat? Vino să fii student la oraș!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Licean la sat? Vino să fii student la oraș!

Educație 05 Octombrie 2017 / 14:35 518 accesări

Este cunoscut faptul că liceenii din mediul rural nu se înghesuie să devină studenți. Asta și prin prisma faptului că viața de student presupune o cheltuială mare pentru familiile din care provin, dar și pentru că în mentalitatea comună doar practicarea unei meserii îți oferă o bucată de pâine. Pentru a-și atrage cât mai mulți studenți, Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) va desfășura, în perioada octombrie-decembrie 2017 campania „Fii SMART, fii student!”, prin care urmărește să promoveze ideea că educația este singura modalitate concretă și durabilă prin care o persoană poate evolua și prin care poate contribui la dezvoltarea generală a societății. Potrivit Biroului de presă al Universității, campania se adresează elevilor din 15 licee din mediul rural al județului Constanța (Cobadin, Cumpăna, Independența, Ciobanu, Nicolae Bălcescu, Poarta Albă, Castelu, Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Deleni, Adamclisi, Dobromir, Ostrov, Mihai Viteazu, Topraisar) și urmărește să îi îndrume pe aceștia către învățământul superior.

În acest sens, cadre didactice însoțite de un consilier vocațional și studenți ai UOC, se vor deplasa la liceele din localitățile rurale vizate, unde vor susține workshopul „Candidat la studenție – importanța alegerii informate”. Elevii vor primi materiale informative, vor participa la ședințe de consiliere vocațională și vor discuta cu studenții. Totodată, elevii vor avea oportunitatea de a fi incluși într-un grup on-line, care va facilita comunicarea între ei, cadre didactice și studenți și prin intermediul căruia vor primi informații referitoare la concursurile și evenimentele organizate, dar și informații despre admiterea în învățământul superior.

Campania este o componentă a proiectului „Fii SMART, fii student!”, finanţat din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităților de stat – FDI 2017.



12
Pagina a fost generata in 0.2112 secunde