Liceenii se pregătesc pentru simularea Bacalaureatului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liceenii se pregătesc pentru simularea Bacalaureatului

Educație 03 Martie 2016 / 16:43 601 accesări

Elevii claselor a XI-a și a XII-a se pregătesc în aceste zile pentru simularea examenului de Bacalaureat. Potrivit calendarului Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS), luni, 7 martie, are loc prima testare în cadrul simulării, elevii participând la proba de Limba și literatura română. Elevii aparținând minorităților naționale, care au studiat în limba maternă, vor susține pe 8 martie simularea la Limba și literatura maternă, iar pe 9 martie, toți liceenii de clasele a XI-a și a XII-a vor participa la proba obligatorie a profilului - Matematică sau Istorie. Pe 10 martie este programată proba la alegere a profilului și specializării, la care vor lua parte doar liceenii din ultimul an. MENCS precizează că toate probele sunt scrise, rezultatele urmând a fi afișate pe 18 martie. Potrivit ministerului, simulările au un dublu obiectiv: familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen de Bacalaureat, dar și optimizarea rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor liceale. ”În vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral”, arată MENCS.

Taguri articol


12