Mustafa Abdulcemil Kırımoglu, liderul tătarilor de pretutindeni și deputat în Rada Supremă de la Kiev, și Refat Ciubarov, președintele Congresului Mondial al Tătarilor, au fost sâmbătă, 14 decembrie, oaspeții Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România. Cei doi oficiali de la Kiev s-au aflat în România cu prilejul Sărbătorii Etniei Tătare, prilej cu care au avut și o întâlnire cu peste 200 de membri ai uniunii, reprezentanți ai comunității la Conferința Națională a UDTTMR. Cei doi lideri tătari au transmis un mesaj de unitate către comunitatea de tătari din România, evidențiind faptul că în contextul geopolitic actual este foarte important pentru comunitate să fie unită și să își recâștige locul ce i se cuvine în Parlamentul României. Cu prilejul vizitei, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, le-a înmânat celor doi lideri tătari de la Kiev câte o plachetă în semn de apreciere pentru activitatea susținută și continuă în folosul tătarilor.