Farul Constanţa a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 9-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de fundaşul Ionuţ Larie (34), care a reluat de la un metri mingea trimisă în bara transversală de Dragoş Nedelcu.
Farul, care a obţinut a doua sa victorie în play-off, venea după patru meciuri consecutive fără victorie, un egal şi trei eşecuri.
FC Argeş a ajuns la patru eşecuri consecutive, fără gol marcat şi cu 15 primite.
Au evoluat - Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Aioani - Boboc (46 Dussaut), Larie, Mladen (15 Nedelcu), De Nooijer - Ciobanu (71 Radaslavescu), Artean, Grameni - Purece (46 Sali), Ad. Petre (64 Betancor), Pitu. Rezerve: Brănescu - Borza, Radaslavescu, N. Popescu, Moldoveanu.
Argeș (antrenor Andrei Prepeliță): Greab - Tofan (86 Latovlevici), Turda, Dobrosavlevici, Mușat - Raynov, Șerban ( 63 Honciu)- Isfan, Palic (63 Tănase), Dumitru (63 Arias) - Fatai. Rezerve: D. Croitoru - Moisie, Dumitrașcu, Crivac, Oprescu.