Liga Militarilor Profesioniști, în vizită la FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

Liga Militarilor Profesioniști, în vizită la FC Farul

Sport 16 Iulie 2020 / 18:40 1053 accesări
Sursa foto: www.fcfarulconstanta.ro

Sursa foto: www.fcfarulconstanta.ro

Site-ul oficial al FC Farul Constanţa a anunţat joi, 16 iulie, faptul că la sediul clubului din Liga a 2-a a avut loc o întâlnire de suflet, reprezentanții Ligii Militarilor Profesioniști fiind întâmpinați de Ciprian Marica, fostul mare internațional și principalul susținător al clubului, și de managerul alb-albaștrilor, Tiberiu Curt. Liga Militarilor Profesioniști este o asociație socio-profesională din cadrul Armatei Române, în care se regăsesc cei care apără România și tricolorul și reprezintă țara noastră în teatrele de război din întreaga lumea.

Prin gestul lor deosebit, militarii profesioniști și-au arătat atașamentul și susținerea pentru FC Farul, echipa de tradiție a fotbalului constănțean, având loc discuţii despre fotbal și despre colaborarea dintre cele două organizații timp de mai mult de oră.De remarcat că formaţia Ligii Militarilor Profesioniști evoluează în Liga a 2-a a Campionatului Judeţean de minifotbal Constanţa, având drept obiectiv promovarea în prima ligă.

„Ne onorează și ne bucură prietenia Ligii Militarilor Profesioniști. Pentru noi, sprijinul lor reprezintă o motivație în plus în dorința de a duce echipa Constanței, echipa noastră, FC Farul, acolo unde îi este locul, în prima ligă. Este doar primul pas dintr-o colaborarea pe care ne-o dorim pe termen lung și foarte fructuoasă, urmând să ne susținem reciproc în organizarea evenimentelor sportive viitoare”, a declarat Tiberiu Curt pentru site-ul oficial al FC Farul.

La finalul întâlnirii, reprezentanții Ligii Militarilor Profesioniști au oferit cadouri, un fluier marinăresc, o plachetă cu deviza organizației, Onoare și Patrie!”, și tricouri personalizate ale echipei lor, FC Liga Militarilor Profesioniști, care are aceleași culori ca și FC Farul Constanța, alb și albastru, pentru cei doi foști mari fotbaliști din conducerea clubului constănţean, informează www.fcfarulconstanta.ro.

Împreună pentru FC Farul, Împreună pentru Constanța, Împreună pentru România!



12