Lista candidaților PSD Constanța pentru alegerile parlamentare, definitivată!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lista candidaților PSD Constanța pentru alegerile parlamentare, definitivată!

Politică 25 Octombrie 2016 / 14:39 5377 accesări
Actualul senator Nicolae Moga deschide lista de candidați ai PSD Constanța pentru Senat

Actualul senator Nicolae Moga deschide lista de candidați ai PSD Constanța pentru Senat

Au lăsat sfinții ca social democrații constănțeni să dea publicității listele de candidați la alegerile parlamentare din 11 decembrie. După ce conducerea Organizației Județene Constanța a PSD a refuzat, până în prezent, să comunice opiniei publice numele pe care dorește să le arunce în bătălia electorală, iată că, înainte cu doar două zile de depunerea listelor de candidați la Biroul Electoral Central, social democrații constănțeni au publicat pe pagina de Facebook listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților. La Camera superioară a Parlamentului (Senat), pe prima poziție se află actualul senator Nicolae Moga, aflat la al treilea mandat, urmat de Liviu Tit Brăiloiu (fost prefect al Constanței), Ștefan Mihu (fost director al Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa), Lucian Băluț (fost deputat), Daniel Georgescu (directorul general al Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile“), Veronica Gheorghe (consilier județean) și Aurelian Marin (fost președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism). De partea cealaltă, lista candidaților pentru Camera Deputaților (Camera Superioară a Parlamentului) este deschisă de Iulian Iancu (fost secretar de stat la Economie), urmat de Mircea Titus Dobre, Cristina Dumitrache, Radu Babuș, toți fiind deputați de Constanța ai PSD. Pe poziția a cincea figurează George Vișan (consilier local municipal din Constanța), iar pe șase Florin Gheorghe (deputat). În continuarea listei PSD figurează actualul viceprimar al Medgidiei, Luminița Vlădescu, urmată de Marioara Cojoc (consilier municipal din Constanța), Nicolae Tănase (administratorul Terminalului de pasageri Constanţa), Teodor Patrichi (consilier municipal din Constanța), Dumitru Lungoci (administratorul special al RAJDP Constanța și fost consilier județean), Mariana Gâju (primarul comunei Cumpăna), Marcel Brătianu, Dragoș Făină şi Florin Chelaru (primarul oraşului Năvodari).



12