Locuitorii din Eforie Nord, Lazu şi Agigea au rămas fără apă potabilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Locuitorii din Eforie Nord, Lazu şi Agigea au rămas fără apă potabilă

Social 09 Noiembrie 2023 / 08:03 1841 accesări

Din cauza vechimii și implicit a gradului mare de uzură, conducta de aducțiune cu diametrul de 800 mm, ce pleacă de la Stația de Pompare Bifurcație Cumpăna, a înregistrat o avarie în cursul nopții trecute, în zona localității Agigea. Imediat, pentru efectuarea reparațiilor necesare au fost trimise la fața locului mai multe echipe de intervenție dotate cu toate utilajele necesare.

Astfel, pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei, este necesară sistarea furnizării apei potabile în cursul acestei zile – 09 noiembrie 2023, în intervalul orar 08.00 – 22.00. În acest timp, sunt afectați de lipsa apei abonații din Agigea, Eforie Nord și Lazu.

Din cauza diametrului mare al conductei, dar și a faptului că aceasta este pozată la o adâncime foarte mare, lucrările sunt mult îngreunate, ceea ce duce la un timp de intervenție mărit. Totodată, având în vedere lungimea sistemelor deservite, precum și debitul mare de apă necesar pentru intrarea în presiune a rețelelor, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în zonele afectate.

Aducțiunea care a înregistrat această avarie are o vechime de aproximativ 60 ani și urmează să fie înlocuită prin Programul Operațional Infrastructură Mare.



Ştiri recomandate

12