Lucrările de reabilitare a tramei stradale se extind în zonele rezidențiale ​din Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lucrările de reabilitare a tramei stradale se extind în zonele rezidențiale ​din Constanța

Social, Administrație 10 Mai 2021 / 10:41 792 accesări
Foto: Primăria Constanța

Foto: Primăria Constanța

Infrastructura pietonală aferentă bulevardului Mamaia este în curs de modernizare, informează Primăria Constanța.

Echipele Confort Urban acționează pe sectorul de drum cuprins în strada Mircea cel Bătrân și strada Bucovinei. Bordurile care delimitează partea carosabilă sunt demontate și se decapează suprafața pietonală.

Pe strada Unirii, tronsonul delimitat de strada Zorelelor și bulevardul Mamaia, trotuarele sunt reabilitate prin montarea pavelelor și reamenajarea zonei de spațiu verde.

Conform graficului de lucru, în această săptămână se recondiționează infrastructura rutieră pe strada Nicolae Iorga, între strada Panselei și bulevardul Mamaia. Lucrările cuprind și spațiile destinate parcării autovehiculelor.

Condițiile de acces rutier sunt îmbunătățite pe străzile din zona Delfinariu. Asfaltarea carosabilului continuă pe străzile Onești și Dragoslavele.

Pasajul subteran de la Gară este reamenajat prin aplicarea tencuielilor pentru a proteja pereții de acțiunea factorilor externi.

Noi locuri de parcare vor fi construite pe strada Dionisie cel Mic, în zona blocului 60. Se montează bordurile care vor delimita locurile de parcare. Concomitent, se recondiționează suprafața carosabilă din zona blocului 62.

În această săptămână, echipele Confort Urban execută lucrări de întreținere a spațiilor verzi de pe marile bulevarde.

Infrastructura de semnalizare rutieră este modernizată, se recondiționează echipamentele de semaforizare și se montează indicatoare de informare. Totodată, la trecerile de pietoni și în parcările amenajate se aplică marcaje rutiere.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.2234 secunde