MAE: Măsuri speciale de intrare pe teritoriul Germaniei, în contextul pandemiei de COVID-19

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MAE: Măsuri speciale de intrare pe teritoriul Germaniei, în contextul pandemiei de COVID-19

Externe 17 Februarie 2021 / 09:08 1961 accesări

Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile germane au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul acestei ţări în contextul pandemiei de COVID-19, accesul fiind interzis persoanelor care s-au aflat anterior în aşa-numitele "zone speciale de risc" - categoria 1 (state în care au fost depistate noi tulpini ale virusului SARS-CoV-2) şi în "zone speciale de risc" - categoria 2 (statele cu incidenţă ridicată).

Potrivit MAE, România este inclusă în lista cu "zone de risc" (categoria 3).

MAE menţionează că este permisă, în mod excepţional, intrarea în Republica Federală Germania pentru următoarele categorii de persoane:

* cetăţenii germani şi membrii de familie ai acestora;

* persoanele cu reşedinţă sau drept de şedere în Republica Federală Germania;

* transportatorii de mărfuri;

* personalul medical;

* persoane care au un motiv umanitar sau medical urgent;

* persoane care călătoresc din însărcinarea AIEA sau ONU;

* anumite categorii de lucrători necesari pentru menţinerea funcţionalităţii unor companii din branşe relevante din punct de vedere sistemic, lista acestor categorii urmând să fie stabilită la nivelul autorităţilor de land.

Persoanele care se încadrează în excepţiile menţionate trebuie să respecte următoarele condiţii pentru permiterea intrării pe teritoriul german:

*să prezinte un test negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 48 de ore anterior sosirii. Sunt acceptate atât testele biologic-moleculare RT PCR, cât şi cele antigen efectuate în conformitate cu criteriile stabilite de Institutul Robert Koch. Certificatele care atestă rezultatul testului pot fi prezentate în limba germană, engleză sau franceză, tipărite sau în format electronic;

*să se înregistreze online pe pagina de internet www.einreiseanmeldung.de;

*să efectueze o perioadă de carantină de zece zile (care poate fi suspendată doar după obţinerea unui rezultat negativ al unui nou test efectuat începând cu a cincea zi de la sosire).

Cu privire la transportul internaţional de pasageri dinspre "zonele speciale de risc" (categoriile 1 şi 2) sau care tranzitează aceste zone către Republica Federală Germania, în contextul noilor măsuri, transportatorii pot îmbarca numai persoanele care se încadrează în excepţiile menţionate anterior şi cu respectarea condiţiilor de intrare pe teritoriul german, precizează MAE.

Potrivit informaţiilor oficiale comunicate de către autorităţile germane, tranzitarea teritoriului german, cu intrare dinspre Republica Cehă sau regiunea Tirol din Republica Austria, este supusă aceloraşi restricţii deosebite şi excepţii. În astfel de situaţii, tranzitul este permis exclusiv persoanelor care se încadrează într-una din excepţiile stabilite, cu obligaţia de a prezenta la intrarea pe teritoriul german dovada unui test negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 48 de ore, precum şi de a efectua înregistrarea prealabilă a călătoriei.

Taguri articol


12