Mai bine de jumătate dintre români îl văd pe Ponta președinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sondaj

Mai bine de jumătate dintre români îl văd pe Ponta președinte

Politică 22 Octombrie 2014 / 00:00 662 accesări

Lovitură pentru Klaus Iohannis. După gafele făcute, în ultima vreme, de către șeful liberalilor în emisiunile televizate, din ce în ce mai puțini români îl văd în funcția cea mai înaltă în stat, iar acest lucru este reflectat în sondaje. Conform barometrului realizat de INSCOP Research, 57,2% dintre votanți îl percep pe Victor Ponta drept câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale, în timp ce doar 33,5% sunt de părere că Iohannis ar câștiga prima bătălie pentru Cotroceni. În sondaj se mai arată că au fost menționați și Călin Popescu-Tăriceanu - 4,1%, Elena Udrea - 2,6%, Monica Macovei - 0,7%, Teodor Meleșcanu - 0,7%, Dan Diaconescu - 0,7%, Corneliu Vadim Tudor - 0,3%, Gheorghe Funar - 0,2%. Ceilalți candidați la prezidențiale, Kelemen Hunor, Zsolt Szilagyi, Wiliam Brînză, Constantin Rotaru și Mircea-Mirel Amariței, nu au fost menționați deloc în sondaj. Pe de altă parte, institutul de cercetare relevă că, la întrebarea ”Dincolo de preferințele personale, care dintre următorii candidați la alegerile prezidențiale credeți că se potrivește cel mai bine cu cerințele funcției de președinte?”, 41,8% dintre votanți l-au indicat pe Victor Ponta. Barometrul INSCOP a fost realizat în perioada 2 - 8 octombrie 2014. Volumul eșantionului a fost de 1.095 persoane, numărul fiind reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.



12