Mai mulţi refugiaţi au fost atacaţi în Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mai mulţi refugiaţi au fost atacaţi în Germania
Externe 02 Noiembrie 2015 / 17:26 727 accesări 0 comentarii

Persoane înarmate cu bâte de baseball au atacat solicitanţi de azil din Magdeburg, iar alţi imigranţi au fost hărţuiţi şi bătuţi în oraşele germane Wismar şi Jena, în timp ce casele unor refugiaţi au fost incendiate, potrivit poliţiei germane, citată de Deutsche Welle. Aproximativ 20 de atacatori au agresat doi refugiaţi care stăteau în faţa unui centru de adăpost din oraşul Wismar, a transmis, duminică, poliţia germană. Alţi trei refugiaţi au fost răniţi în oraşul saxon Magdeburg, la 200 de kilometri sud de Wismar, când un grup de 30 de persoane i-a atacat folosind bâte de baseball. Ofiţeri de poliţe îmbrăcaţi civil au reuşit să intervină şi să aresteze un suspect de 24 de ani. Tot în weekend, un sirian a fost rănit de cioburi de sticlă, când un dispozitiv explozibil a fost detonat în faţa ferestrei sale dintr-un adăpost pentru refugiaţi din Freital, Saxonia. Ministrul de Externe al Saxoniei, Markus Ulbrig, a condamnat ”atacul laş şi cu sânge rece”. Un alt refugiat a fost atacat într-o staţie de tramvai din oraşul Jena, duminică dimineaţa, iar un bărbat de 43 de ani au fost arestat în apropiere de Hanovra, pentru declanşarea unui incendiu la casa unei familii de solicitanţi de azil din Muntenegru. Mai multe clădiri destinate viitoarelor adăposturi pentru refugiaţi au fost de asemenea ţinte ale incendiilor, în weekend.

Atacurile asupra adăposturilor pentru refugiaţi, protestele şi violenţa au înregistrat creşteri în Germania, în contextul în care aceasta se aşteaptă să primească 800.000 de persoane până la finalul anului.

Citește și:

”Sistemul cotelor obligatorii de migranți ar putea duce la o criză a democrației în Europa”

”UE riscă dezintegrarea, dacă nu răspunde colectiv la criza migraţiei”

Landurile germane ar putea cheltui 16 mld de euro pentru integrarea imigranților

Austria controlează imigrația cu... bariere tehnice

UE se teme de apariţia unei noi rute a migraţiei

Imigranții care ajung în Suedia refuză locuințele oferite

Dreptul la azil în Germania, mai greu de obținut

Taguri articol


Pagina a fost generata in 0.1256 secunde