„Mama dragonilor“ va zbura în Războiul Stelelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Mama dragonilor“ va zbura în Războiul Stelelor

Divertisment 20 Noiembrie 2016 / 12:10 1918 accesări

Al doilea film din seria spin-off "Star Wars" (Războiul Stelelor) care debutează în decembrie 2016 cu ''Rogue One: A Star Wars Story'', în regia lui Gareth Edwards a devenit peste noapte mult mai interesant pentru fanii super-premiatei producții ''Game of Thrones'' (Urzeala Tronurilor). Actrița de origine britanică Emilia Clarke (Daenerys Targaryen - mama dragonilor din tărâmul fantastic Westeros) urmează să joace rolul feminin principal în al doilea film al seriei spin-off, producție ce va avea în prim plan perioada tinereții lui Han Solo, informează AFP. StarWars.com a anunțat deja că Han Solo va fi interpretat de actorul Alden Ehrenreich, în timp ce rolul lui Lando Calrissian i-a fost oferit lui Donald Glover. Nu se cunosc încă detalii despre personajul pe care îl va juca Emilia Clarke în cea de-a doua producție din universul de succes Star Wars. Pelicula, al cărei titlu nu a fost dezvăluit încă și care va fi lansată în Statele Unite la 25 mai 2018, va fi realizată de Phil Lord și Christopher Miller.

Primul film din seria Spin-off, așteptat pe marile ecrane luna viitoare, are ca punct central de atracție revenirea lordului Darth Vader. Șeful executiv al Disney, Bob Iger, a anunțat în septembrie că a treia producție din seria spin-off "Star Wars", desprinsă din cea originală, va apărea în cinematografe în 2020.



12